Bărbatul de 64 de ani a fost găsit vineri, după ce dispariția a fost anunțată seara trecută de prietenii alături de care se afla la pescuit pe Brațul Măcin, în localitatea Peceneaga. 

„În cursul nopții trecute, în jurul orei 23:00, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul autorităților pentru căutarea unui bărbat de 64 de ani care se afla la pescuit pe malul Dunării, pe Brațul Măcin, în localitatea Peceneaga.  La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Secției de Pompieri Măcin cu o ambarcațiune RIB și un echipaj SMURD. După două ore, căutările au fost sistate, reluându-se în această dimineață,” transmite ISU Delta.

Trupul bărbatului a fost găsit în apele Dunării, scos la suprafață și predat autorităților. Din păcate, nu prezenta semne vitale.

Foto Arhivă

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentCum evaluează Petre Daea porumbul: „Desfaci pănușile și ai luat ciucalăul în mâna, e temperatura atât de ridicată, aproape te încălzești”
Articolul următorVIDEO Incendiu de vegetație uscată. Case salvate la limită de pompieri