Poliţiştii Postului de Poliţie Pardina împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Poliţiei Municipiului Tulcea – Biroul de Ordine Publică, în cadrul unei acţiuni privind verificarea legalităţii transportului rutier de mărfuri, au depistat, pe raza municipiului Tulcea, doi bărbaţi, în vârstă de 44, respectiv 24 de ani, din Babadag, în timp ce conduceau două autoutilitare, cu care transportau cantitatea totală de 4.832 kilograme de deşeuri feroase, fără documente de provenienţă.

Întreaga cantitate de deşeuri a fost ridicată în vederea confiscării, iar bărbaţii au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu amendă în valoare de 1000 de lei.

Articolul precedentZiua Jandarmeriei sărbătorită în Piaţa Civică din municipiu
Articolul următorUn număr de 33 de primării tulcene accesează bani pentru cadastru general