Un bărbat a cerut sprijinul jandarmilor, reclamând faptul că o persoană amenință trei persoane cu un pistol și un cuțit. 

Jandarmii tulceni au fost solicitați sâmbătă seara  să intervină pe strada Inginer Dumitru Ivanov, din municipiul Tulcea, unde un individ a reclamat faptul că, în timp ce se afla, împreună cu alți doi bărbați la intrarea unui centru de cazare, au avut un conflict cu o altă persoană, aflată într-o stare vădită de ebrietate, care a început să-i amenințe cu un pistol și un cuțit.

Jandarmii au identificat la fața locului doi indivizi, care au declarat că, având intenția de a aplana conflictul, au intrat, împreună cu colegul de cameră al bărbatului în cauză, în încăperea unde era cazat acesta. În timp ce încercau să poarte o discuție, au observat că pe pat se afla un pistol.La un moment dat, bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a luat pistolul de pe pat și a început să-i amenințe, după care, a luat și un cuțit, iar pe un ton amenințător, i-a cerut colegului de cameră să sară de la etajul al treilea al imobilului, reușind chiar să-l atingă cu lama cuțitului.

Norocul bărbatului amenințat cu cuțitul a fost că în acel moment au bătut la ușă jandarmii, reușind să evite producerea unei tragedii. Agresorul le- a declarat jandarmilor că a plecat de la serviciu și a cumpărat mai multe sticle de alcool pe care le-a consumat pe drum și în camera unde era cazat.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, fiind înaintate organelor de cercetare penală, în vederea continuării cercetărilor, transmite IJJ Tulcea.

Au fost ridicate de la fața locului, în vederea continuării verificărilor,  un pistol de tip  airsoft, două butelii metalice și un cuțit.

Imagine

Sursa foto IJJ Tulcea

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentBilanț coronavirus 30 august: 699 de cazuri noi, 11 decese
Articolul următorGazele vor fi mai scumpe din toamnă