Azi dimineata, forte impresionante din cadrul ISU Tulcea, politie si jandarmerie, erau prezente in zona lacului Ciuperca, intr-o misiune de cautare a unei persoane disparute.

Politia si jandarmeria fusesera anuntate in aceasta dimineata in jurul orei 7.00, in legatura cu faptul ca o persoana este posibil sa se fi inecat in acea zona. A fost solicitat ajutorul salvatorilor de la ISU Tulcea, care au ajuns la fata locului si cu ajutorul unei ambarcatiuni din dotare, la care s-a adaugat ulterior o ambarcatiune a primariei, au inceput cautarile cu cange si ancore, reusind ca in jurul orei 9.00 sa descopere trupul barbatului disparut,  inecat, pe fundul apei, in zona Pelican a lacului.

Surse din cadrul MAI care au participat la misiune, au afirmat ca, de fapt, tanarul gasit inecat facea parte dintr-un grup mai mare care, in cursul noptii, dupa ce au consumat bauturi alcoolice, au intrat in apele lacului sa faca baie. Din nefericire si din cauze inca necunoscute, unul dintre ei nu a mai iesit la siprafata. Aceleasi surse afirma posibilitatea ca cei din grupul tanarului disparut sa fi anuntat disparitia acestuia abia  dimineata, deoarece starea de euforia de azi noapte facandu-i sa nu constientizeze gravitatea faptului, ba chiar avansandu-se presupunerea ca persoana plecase fara sa anunte si acestia nu au observat.

In teorie, scaldatul in lacul Ciuperca a r fi trebuit interzis, deoarece Directia de Sanatate Publica a trimis o hartie catre DIAP, in acest sens, dar directia primariei nu a facut absolul nilic in acest sens, nici macar nu a anuntat prin panouri montate in imprejurimi ca “Scaldatul este interzis”.

Mai mult, cunoastem ca in zona malului lacului sunt doi paznici permanenti, care ar fi trebuit sa vada ce faceau tinerii azi noapte si sa sesizeze organele competente. Reactia acestora a fost ZERO.

Politia a deschis un dosar in acest caz. Vom reveni cu amanunte.

 

Articolul precedentZece bloggeri de turism din toată lumea au participat la „Explore Dobrogea“- Infotrip
Articolul următorUn tânăr acuză că a fost bătut de un agent în sediul poliţiei timp de două ore şi lăsat să zacă în propriul sânge