La 24 de ore după ce a fost împuşcată în faţă cu o puşcă de vânătoare de către concubinul furios, tânăra din Mahmudia se zbate între viaţă şi moarte. Aceasta se afla deocamdată internată în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), conectată la aparate, în stare critică şi va rămâne la spitalul din Tulcea până când starea ei de sănătate va permite transportul la o unitate spitalicească din Constanţa sau Bucureşti.
Vă reamintim că aceasta a suferit leziuni deosebit de grave la faţă după ce a fost împuşcată cu o puşcă de vânătoare chiar de către bărbatul cu care trăia în concubinaj şi cu care avea un copil de patru ani.
Acesta s-a dus la magazinul unde muncea femeia şi a împuşcat-o de la distanţă mică drept în faţă, după care s-a sinucis. Practic, femeia nu mai are jumatate de faţă. De ieri seara de la orele 19.00, de când a fost adusă la unitatea de primiri urgenţe (UPU) şi apoi transferată la ATI, se afla sub supraveghere permanentă şi medicii tulceni fac toate eforturile să o ţină în viaţă.
Surese din cadrul Spitalului Judeţean Tulcea ne-au spus că din punct de vedere medical şi uman, s-a făcut tot ce este posibil pentru a o salva. Rămâne de văzut dacă pacienta va reacţiona pozitiv la tratament şi dacă, în viitorul apropiat, va putea fi transportată la un spital din ţară.