Jandarmii tulceni  au fost sesizați, seara trecută de către o femeie, că un vecin a spart geamurile de la intrarea în blocul unde locuiește.

Jandarmii s-au deplasat imediat la fața locului, unde au identificat o femeie care a declarat că în jurul orei 20:15, a auzit zgomote ca și cum s-ar sparge ceva afară, în fața blocului unde locuiește. Aceasta a ieșit în fața blocului, observând toate geamurile sparte de la intrare, precizând jandarmilor că de vină ar fi un vecin de la etajul al treilea,  care adesea aduce injurii și tulbură liniștea pe casa scării, transmite IJJ Tulcea

În urma cercetărilor jandarmii au constatat că la etajul al treilea locuiește un bărbat în vârstă de 46 de ani, care la vederea forțelor de ordine a recunoscut fapta. A motivat că  atunci când s-a întors acasă,  a observat că nu avea cheile la el de la intrarea în bloc.  De nervi că nu există un interfon la intrarea în bloc și că nu a putut apela la niciun vecin, acesta a  spart geamurile și astfel a reușit să ajungă în apartamentul său. De asemenea, bărbatul a ținut să precizeze că nu își ia angajamentul să schimbe geamurile distruse de el.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

 

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentDe 1 Decembrie, cele 3 televiziuni marca REALITATEA – Plus, Sportivă și Star – se unesc într-un MARE SHOW, DE NERATAT
Articolul următorFlorin Cîțu, noul președinte al Senatului: ”Există bani pentru pensii”