Fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a transmis, luni seară, că nu vor întârzia să apară afecte după ce Curtea Constituţională a afirmat că, pentru a pune în aplicare decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la supremaţia dreptului european, este nevoie de modificarea Constituţiei.”Nu doar o sfidare faţă de instanţa europeană, ci un dispreţ total faţă de soarta ţării”, a transmis fostul ministru, explicând că, astfel, ”preşedintele CCR, Valer Dorneanu, îşi apără deciziile cu încărcătură politică pe care le-a girat”.

”Efectele declaraţiei Curţii Constituţionale privind decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în chestiunea supremaţiei dreptului european nu vor întârzia să apară. Declaraţia CCR este nu doar o sfidare faţă de instanţa europeană, ci un dispreţ total faţă de soarta ţării. Chiar şi în prezent, Constituţia României stabileşte că «prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne»”, a scris, luni seară, pe Facebook, Stelian Ion.

Potrivit acestuia, CCR, prin interpretarea că ar fi nevoie de modificarea Constituţiei pentru a aplica decizia CJUE, potrivit căreia judecătorii pot să nu aplice o decizie a Curţii Constituţionale contrară dreptului european, ”rămâne o instituţie retrogradă, iar preşedintele Valer Dorneanu ne arată că poartă încă hainele comuniste şi năravurile căpătate în PDSR/PSD”.

”Preşedintele Curţii Constituţionale îşi apără astfel deciziile controversate pe care le-a girat, cu încărcătură politică, şi care acum vor putea fi ignorate de judecătorii români cu respect faţă de lege şi Constituţie. Drumul pe care fostul politician PSD a aşezat Curtea Constituţională este periculos pentru poziţia României în interiorul Uniunii Europene”, susţine Stelian Ion.

Acesta consideră că decizia CJUE trebuie respectată, fără întârziere.

”Dacă nu sunt făcute rapid corecturile legislative, declanşarea procedurii de infringement va deveni realitate în scurt timp”, a mai scris Stelian Ion.

Curtea Constituţională a României (CCR) afirmă că decizia CJUE referitoare la faptul că judecătorii nu pot fi cercetaţi disciplinar pentru sentinţe care nu respectă decizii ale CCR, dacă acestea contravin dreptului UE, nu produce efecte în mod practic decât după revizuirea Constituţiei în vigoare, „care, însă, nu se poate face de drept”.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentPremierul Ciucă, anunț important pentru pensionari: ”Vom creşte plafonul veniturilor până la care vor beneficia de compensare cu 90% a medicamentelor”
Articolul următorPensiile vor întârzia în luna ianuarie, anunță Poșta Română