Sfântul Nicolae, supranumit „Făcătorul de minuni”, este unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinității. Este iubit de copii, dar și de adulții care adoră să facă, în această zi, cadouri celor dragi. Află, din materialul următor, ce obiceiuri și tradiții au românii de Moș Nicolae.

Ziua de 6 decembrie 2021 este ziua Sfântului Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii. Cu o seară înainte, adică pe 5 decembrie 2021, copiii îşi lustruiesc ghetuţele aşteptându-l pe Moş Nicolae, sfântul care va trece pe la ei să le aducă celor cuminţi daruri, iar celor neascultători – o nuielușă.

Se spune că Moş Nicolae, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, vine la geamuri, vede copiii care dorm şi, dacă sunt cuminţi, le lasă dulciuri şi alte daruri în ghetuţe. Însă, tot el este acela care-i pedepseşte cu o nuieluşă pe cei leneşi şi neascultători. Moş Nicolae nu se arată niciodată, iar povestea darurilor aduse pe furiş copiilor în această noapte a început în urmă cu foarte mult timp. Este un personaj real din hagiografia creştină, sărbătorit în calendarul bizantin, dar şi în cel latin, luteran sau anglican, în data de 6 decembrie. În calendarul ortodox, în această dată este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, făcătorul de minuni.

Creştinii acelor timpuri au păstrat memoria minunilor sale: readucerea la viaţă a trei copii uciși, a unui corăbier căzut de pe catarg, vindecarea unor boli incurabile, oprirea prin rugăciune şi post a furtunii de pe mare şi multe altele. Nicolae obişnuia să-i ajute pe oamenii săraci fără ştirea lor, iar dacă era descoperit de cineva, îl ruga să nu spună nimănui, ci mai degrabă să mulţumească lui Dumnezeu.

Astăzi, moaştele sale se află în biserica din Bari, deşi părticele din ele au ajuns în mai multe biserici din lumea creştină. O mică parte din acestea se află și la noi în țară, la Mănăstirea Aninoasa, din judeţul Argeş, şi, din secolul XIX, mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se păstrează la Biserica Sf. Gheorghe Nou, din Bucureşti.

SFÂNTUL NICOLAE 2021. Cine este Sfântul Nicolae? Cele 21 de miracole înfăptuite de Moş Nicolae

Sfântul Nicolae 2021. Sfântului Nicolae îi sunt atribuite nu mai puţin de 21 de miracole.

Una dintre cele mai cunoscute este legenda celor trei surori, fetele unui nobil sărac care nu se puteau mărita. Se spune că, atunci cînd fata cea mare a ajuns la vremea măritişului, Nicolae, care ajunsese deja prelat, a lăsat noaptea la uşa casei nobilului un săculeţ cu aur. Povestea s-a repetat şi când a venit vremea de măritiş pentru cea de-a doua fată. Când a venit vremea măritişului pentru cea de-a treia, nobilul a stat de pază ca să afle cine este binefăcătorul fetelor. Se spune că, în acea noapte, Nicolae s-a urcat pe acoperiş şi a dat drumul săculeţului cu aur prin hornul casei drept într-o şosetă agăţată la uscat pe şemineu.

Tatăl fetelor l-a văzut pe Nicolae şi nu a putut ţine secretul, iar de atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae.

Potrivit crediței din popor, cei trei săculeţi de aur dăruiţi fetelor au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub formă a trei bile de aur. De aici, a apărut şi obiceiul agăţării şosetelor de şemineu pentru a fi umplute cu daruri.

Articolul precedentVideo: Reprezentantul constructorului Podului suspendat peste Dunăre spune că acesta ar putea fi redat traficului în decembrie 2022
Articolul următorBilanț coronavirus 5 decembrie: 916 cazuri noi și 78 de decese dintre care 5 anterioare