De azi, 2 mai 2019, cea mai importantă probabil secţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea are program de zi. Anunţul făcut încă de la mijlocul săptămânii trecute de managerul spitalului, dr. Tudor Năstăsescu, se confirmă, din păcate, iar de azi liniile de gardă nu mai pot fi asigurate.

„De azi programul secţiei ATI este de dimineaţă până seara. Cu doar doi medici nu putem asigura şi linia de gardă! Prin urmare cazurile de urgenţe grave, când medicii nu sunt pe secţie, vor fi redirecţionate spre spitalele limitrofe. Apelul făcut de noi săptămâna trecută, din păcate, a rămas fără răspuns aşa că vom funcţiona o vreme, sper cât mai scurtă, cu acest program de zi. Aşteptăm în continuare anestezişti la Tulcea” a declarat managerul spitalului, dr. Tudor Năstăsescu.

Nu este prima şi singura secţie a spitalului tulcean fără linie de gardă. Secţia de Pediatrie fucţionează de ani de zile cu program de zi deoarece nu are minim patru medici care să asigure şi linie de gardă.

Articolul precedent160 kilograme de peşte confiscate de polițiștii de frontieră
Articolul următorInvitaţie la meci: 100 de bilete şi transport gratuit la Viitorul – Sepsi