Miercuri seara, lucrătorii de la DIAP au terminat de montat popicele pe banda separatoare de sensuri în zona Casa Sindicatelor.
Această măsură vine în urma unei hotărâri comune a Primăriei Tulcea şi a Biroului Rutier, pentru a evita pe cât posibil producerea de accidente rutiere, zona fiind cunoscută cu multiple evenimente înregistrate în acest sens.
Ca noutate, strada Isaccei va fi marcată cu linie dublă continuăm acolo unde nu vor fi montate popice, cele două alternative de întoarcere rămânând cele două sensuri giratorii, cel de la Pelican şi cel de la Delta.
Trecerile de pietoni din zona Casa Sindicatelor vor suferi şi ele. Trecerea din dreptul parcării va fi restrânsă în mare proporţie, atât cât este parcare şi va căpăta rolul de zona de trafic pietonal cu funcţie de trotuar.
Trecerea de pietoni care traversează Isaccei de la Casa de cultură către Piaţa Veche este deja vopsită şi va fi anulată, pentru că se va muta puţin mai sus, în dreptul Casei Cărţii. Mai la vale, spre centru, cam în dreptul intrării pe Gării, Între ultimul turn şi clinica medicală, se va face încă o trecere de pietoni.
Important de reţinut că nu va mai există linie discontinuă pe toată zona Delta – Bloc Pelican, iar cei care doresc să intre de pe sensul opus, pe aleile care delimitează blocurile I-uri, de la Piaţa Veche până la Pelican, vor fi obligaţi să treacă neapărat prin primul sens giratoriu de la Pelican.
După terminarea lucrărilor, o perioadă, poliţia rutieră va îndruma conducătorii auto şi nu vă aplică sancţiuni financiare. Mai mult ca sigur, perioada de acomodare nu va ţine la nesfârşit şi cei care nu vor respecta noile reguli, vor rămâne pietoni pentru cel puţin 30 de zile.

Articolul precedentMascaţii au împiedicat un scandalagiu beat să se arunce pe geam de la etajul 3
Articolul următorFestivalul-Concurs al Minorităților Naționale „Serbările Deltei” 2019