La sfârşitul săptămânii trecute, în urma unui conflict spontan între doi cumnaţi din Ceamurlia de Jos, pornit de la o factură la energie electrică, a fost solicitată, prin serviciul de urgenţă 112, Ambulanţa. Cadrele medicale de pe ambulanţă au acordat primul ajutor unui barbăt de 37 ani care prezenta o plagă prin înjunghiere în zona toracică. Apelul la 112 a fost efectuat de concubina victimei care le-a povestit organelor de anchetă înprejurările în care cumnatul său în vârstă de 31 de ani l-a înjunghiat pe concubin care a şi fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor.

Din păcate pentru amândoi cumnaţi, la circa 12 ore după ce a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea victima înjunghierii a decedat şi astfel organele de anchetă au schimbat încadrarea infracţiunii în omor cu propunere de arestare.

Agresorul a fost prezentat Tribunalului Tulcea care a hotărât duminică 12 aprilie 2020 arestarea agresorului pentru 30 de zile.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea de arestare preventivă a inculpatului Ene Ionuţ . În temeiul art. 226 Cod pr.penală, cu referire la art.223 alin. 2 Cod pr.penală şi art.202 Cod pr.penală. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Ene Ionuţ, pe o durată de 30 de zile, începând cu 12 aprilie 2020 şi până la 11 mai 2020, inclusiv. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariu avocatului desemnat din oficiu in suma de 626 lei se va vira din fondul MJ către Ba Tulcea pentru avocat Turcu Cătălin. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 12 aprilie 2020, ora 14.00
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  20/2020  12.04.2020″

Articolul precedentS-a semnat: 18 milioane de lei pentru modernizarea Portului Isaccea!
Articolul următorAcordul cu Biserica se modifică. Marcel Vela: Slujbele de Înviere, FĂRĂ credincioși. Polițiștii NU mai împart lumină