Polițiștii tulceni au acționat în perioada 23 noiembrie – 30 noiembrie 2020 pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 500 de sancțiuni contravenționale celor care nu au respectat legislația în vigoare. Au fost reținute și retrase 75 de permise de conducere și certificate de înmatriculare.

În cursul săptămânii trecute și în perioada minivacanței de 1 Decembrie, polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru conștientizarea participanților la trafic cu privire la riscurile la care se expun dacă nu respectă normele rutiere în timpul deplasării pe drumurile publice.

Totodată, în colaborare cu inspectori ISCTR, au desfășurat acțiuni pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane, care au vizat si verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite de lege pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat în total 500 de sancțiuni contravenționale, dintre care 53 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.

19 pietoni și 18 bicicliști au fost sancționați contravențional pentru traversare prin locuri nepermise și nerespectarea regulilor de circulație a bicicletelor pe drumurile publice.

În total, pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării, 20 de permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.

De asemenea, în cele 8 zile, polițiștii au constatat 7 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentBărbat reținut de polițiști după ce a tâlhărit un bătrân de 80 de ani
Articolul următorPatru pompieri militari din cadrul I.S.U. Delta  au fost înaintați în grad înainte de termen