Pentru al șaselea an consecutiv, Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea  continuă să contribuie la educația rutieră a copiilor, prin campania națională „Verde la educație pentru circulație”. Proiectul se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani și constă în lecțiile interactive de educație rutieră, organizate simultan în parcările unor supermarketuri din întreaga țară.

„Verde la educație pentru circulație” este un proiect de tradiție, care își propune, an de an, să aducă în atenția copiilor și părinților siguranța rutieră. Obiectivul campaniei este de a forma un comportament rutier responsabil în rândul copiilor, prin învățarea și respectarea regulilor de circulație, pentru ca pe termen lung, numărul și gravitatea accidentelor rutiere în care sunt implicați și copii să fie reduse. În cadrul evenimentului anual, cei mici află de la polițiști ce reguli de circulație trebuie să respecte în drumul lor spre școală, locul de joacă sau către casă, prin lecții interactive.

Anul acesta, polițiștii i-au învățat pe copii cum să aibă singuri grijă de ei, ca pietoni în trafic. Lecțiile interactive dedicate copiilor, cu vârsta între 4 și 10 ani, au fost susținute în parcările unor supermarketuri din municipiul Tulcea cu o prima parte dedicată unei sesiuni teoretice, prin care cei mici au aflat ce înseamnă fiecare semn de circulație și au primit informații esențiale pentru siguranța lor, ca pietoni. A doua parte a cuprins o sesiune practică, în care copiii au putut aplica cunoștințele dobândite, printr-un joc interactiv de circulație rutieră.

Articolul precedentAcţiune poliţiei „Împarte strada” în parteneriat cu Asociaţia Explorer!
Articolul următorMâine serbăm „Ziua Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea