Premierul Viorica Dăncilă a fost prezentă azi la Tulcea pentru a participa la inaugurarea oficială a Bursei de pește, cel mai important obiectiv de investiții al Programului Operațional de Pescuit 2007-2013.

Recepționată la finalul anului 2015, Bursa de pește de la Tulcea a fost declarată obiectiv nefuncțional până luna aceasta când sub patronajul Casei de Comerț a Produselor Agroalimentare ,,Unirea” a înregistrat primele tranzacții.
În cuvântul său, Nicolae Dimulescu, președintele Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, a vorbit despre măsurile guvernamentale luate în ultimul an pentru sprijinirea pescuitului și acvaculturii, ultima dintre ele la sfârșitul lunii trecute.
La rândul său, Gheorghe Văcaru, director DAP în cadrul ministerului Agriculturii, a amintit că Bursa de pește de la Tulcea este singurul obiectiv strategic implementat din POP 2007-2013 și că pe actuala perioadă de finanțare sunt alocate României 223 milioane de euro, cu accent pe investiții în domeniul acvaculturii.
Adrian Izvoranu, director executiv al Casei de Comerț Agroalimentar ,, Unirea” a precizat celor prezenți că pentru funcționarea Bursei de Pește de la Tulcea a fost nevoie de trecerea acesteia în subordinea Casei de Comerț Agroalimentar ,, Unirea”, înființată în decembrie 2018 și pentru această investiție.
Daniel Buhai, președintele Asociației Ro Pescador, Dan Verbina, președintele Federației Organizațiilor Producătorilor de Pește din Delta Dunării și Cornel Ivanov, președintele Patronatului din Acvacultură au prezentat, pe larg, problemele cu care se confruntă piscicultura, pescuitul, pescarii și acvacultura. De la necesitatea unei ,,albiri” a comerțului cu pește și nevoia livrării de pește pentru unitățile turistice din Delta Dunării și până la probleme mai grave și anume colmatarea Deltei Dunării și atacul păsărilor ihtiofage.


Program al Guvernului pentru pescuit
După ce a ascultat problemele ridicate de reprezentanți ai sectorului de pescuit, primul ministru al României, Viorica Dăncilă a anunțat la Tulcea, demararea unui nou program guvernamental pentru revitalizarea sectorului piscicol.
,,Mă bucur să anunţ astăzi, la Tulcea, un nou program guvernamental pentru revitalizarea sectorului piscicol. Programul guvernamental va include scheme de ajutor de stat pentru acvacultură şi pentru susţinerea industriei alimentare de profil”, a declarat Viorica Dăncilă.
Tot printr-un program guvernamental ce urmărește simplificarea procedurilor și debirocratizarea, primul ministru a mai anunțat la Tulcea un program de descentralizare a unor instituții.
,, Atât pentru locuitorii Deltei, cât și pentru toţi românii din mediul rural, ne dorim să implementăm un program de finanțare a unor proiecte de până la 200.000 de euro pentru servicii de sănătate şi de educaţie mai bune, drumuri moderne şi transport în condiţii de qsiguranţă. În acest qsens, introducem mecanisme noi, simple şi eficiente pentru finanţarea investiţiilor comunităţilor locale, ale locuitorilor din mediul rural şi ale oamenilor de afaceri care doresc să facă investiţii în localităţile rurale. Un astfel de program de investiţii este Fondul de Dezvoltare şi Investiţii care asigură finanţare unităţilor administrativ-teritoriale pentru dispensare medicale din zonele rurale, centre medicale de permanenţă, şcoli, grădiniţe, creşe, proiecte de alimentare cu apă şi canalizare, modernizare şi reabilitare a drumurilor comunale” a mai spus la Tulcea, Viorica Dăncilă.
Aceasta a mai promis la Tulcea că principalele instituții vor avea structuri descentralizate la nivel de comună, de la structurile APIA și până la cele ale ANAF.
În continuare programul vizitei a vizat inaugurarea sediului Poliției de Frontieră de la Isaccea și stadiul lucrărilor de la Podul peste Dunăre.

Articolul precedentTuristă rătăcită în Munţii Măcinului, salvată de pompieri
Articolul următorSediu nou pentru Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea!