Între 20 și 22 august, primul cabinet stomatologic mobil din România a ajuns la 52 de copii din satele Murighiol, Sarinasuf, Dunavățu de Jos și Plopu pentru a asigura în mod gratuit prevenție și tratament stomatologic pentru această comunitate.

În discursul public din România, este subliniată des importanța prevenției, însă rar sunt oferite exemple de bune practici în prevenție, cel puțin în ceea ce privește sănătatea orală. Recomandările medicilor dentiști și strategiile de prevenție pentru sănătate orală din alte țări europene, prezintă prevenția pentru sănătate orală ca fiind posibilă prin acțiuni concrete de prevenire a apariției cariei dentare prin controale regulate la medicul stomatolog, fluorizări dentare și sigilări ale dinților sănătoși și periaj dentar efectuat corect, de cel puțin două ori pe zi.

În plus, Organizația Mondială a Sănătății a formulat în 2017 o serie de recomandări care vizează măsuri care să fie integrate în strategii naționale care vizează sănătatea copiilor și a femeilor însărcinate1.Asociația Merci Charity Boutique, prin cabinetul stomatologic mobil pe care îl deține, a venit în sprijinul copiilor din această comună prin proiectul “Educație orală, prevenție și nutriție pentru sănătatea orală a copiilor din grupuri vulnerabile prin cabinetul stomatologic mobil Zâna Merciluță”.

Astfel, 28% dintre copiii din comuna Murighiol au beneficiat în perioada 20-22 august de intervenții stomatologice pentru prevenirea cariilor dentare, tratament non-invaziv în cabinetul stomatologic mobil și educație pentru sănătate orală prin periaj dentar și o alimentație sănătoasă, prin informarea copiilor și a părinților asupra efectelor negative ale consumului de zahăr și vizualizarea conținutului de zahăr din zece cele mai consumate alimente. Copiii au primit gratuit și pastă de dinți și periuță.   Din datele colectate de la beneficiarii din satele Murighiol, Sarinasuf, Dunavățu de Jos și Plopu, a rezultat un număr mediu de dinți afectați de cariile dentare de 5,83 dinți/copil, peste limita superioară a mediei europene situată între 0,5 și 3,5 dinți afectați de cariile dentare la vârsta de 12 ani conform Organizației Mondiale a Sănătății. Echipa a efectuat 350 de proceduri dentare în valoare de 43.295 ron (calcul efectuat folosind tabelul de prețuri al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate din pachetul de tratament dentar pentru fiecare copil). Din cele 288 carii diagnosticate la grupul de copii beneficiari, echipa a tratat 149 dintre ele (52%) și a efectuat 201 sigilări dentare cu o medie de 5 sigilări/copil ceea ce înseamnă că 8 dinți au fost salvați la fiecare copil. Numai unul din trei copii a mai fost la medicul stomatolog. Valoarea totală a intervenției în comunitate care include valoarea intervențiile orale și pachetul de igienă dentară (pastă, periuță și suport) este 51.095 ron.“Fiecare copil are problemele lui și povestea lui. Cele mai impresionante povești sunt cele legate de lipsa periajului dentar, copii neștiind că trebuie să se spele pe dinți, unii dintre ei neavând nici măcar o periuță de dinți!”, Dr. Asma Battah, medic voluntar în acțiunea Zânei Merciluță din comuna Murighiol.

Deși în comuna Murighiol există un cabinet stomatologic în contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Tulcea2, la un buget lunar de 1700 de lei pe care în medie îl poate deconta un medic dentist în contract cu casa,  este posibil să tratezi grupul de copii pe care asociația Merci Charity Boutique l-a tratat doar în 2 ani și o lună față de 3 zile, timpul necesar asociației pentru a realiza cele 350 proceduri de medicină dentară și salva 8 dinți în medie pentru fiecare copil. În cei 2 ani de așteptare, o carie dentară în stadiu incipient poate duce la pierderea definitivă a dintelui.Pentru această acțiune, asociația a colaborat cu școala gimnazială Murighiol și primăria Murighiol care au contribuit la promovarea acțiunii în comună și au permis parcarea cabinetului mobil și conectarea la o sursă de curent din căminul cultural.În luile iulie și august, 103 copii din județul Tulcea au beneficiat de intervenții stomatologice pentru prevenirea cariilor dentare, tratament non-invaziv în cabinetul stomatologic mobil și educație pentru sănătate orală prin proiectul “Educație orală, prevenție și nutriție pentru sănătatea orală a copiilor din grupuri vulnerabile prin cabinetul stomatologic mobil Zâna Merciluță”.

Articolul precedentDin nou bâlci pe acoperişul morii. Alt „sinucigaş” a pus autorităţile pe jar
Articolul următorVictor Tarhon, preşedintele PMP Tulcea îl vede pe Theodor Paleologu în turul doi