Premierul Nicolae Ciucă a participat vineri la semnarea primelor contracte din programul „Anghel Saligny”.

„Aceste obiective trebuie să fie coordonate între județe și administrația centrală. Ministerul Dezvoltării a pregătit și a organizat derularea acestor programe în transparență totală. Ele sunt destinate tuturor autorităților locale, indiferent de culoarea politică. Atât timp cât ne-am asumat acest program, vreau să subliniez că nu contează apartenența politică a primarilor sau a președinților de Consilii Județene. Dorim ca repartiția fondurilor și demararea lucrărilor să se facă în mod echilibrat la nivelul întregii țări. Îndemn autoritățile locale să se coordoneze foarte bine cu Ministerul Dezvoltării, să facă tot ceea ce este necesar astfel încât să îndeplinească criteriile care sunt solicitate prin tot ceea ce Ministerul Dezvoltării a pus deja în transparență. Astăzi avem reprezentanții a nouă autorități locale. Este doar începutul a tot ansamblul de proiecte care a ajuns la cifra de 3.700 și este nevoie ca această coordonare să fie cât se poate de bine realizată”, a spus Ciucă, la Palatul Victoria.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentSărbătoare 26 august – Zi cu o importanță deosebită în calendarul ortodox
Articolul următorNeatenția la volan face victime!