Pe toată durata minivacanței de Sfânta Maria, peste 250 de pompieri cu 29 de mijloace de intervenție vor fi la datorie, pentru asigurarea misiunilor operative, la solicitările primite din partea cetățenilor.

Pentru siguranța celor care vor participa la manifestările cultural-artistice prilejuite de „Zilele Municipiului Tulcea”, în zona lacului Ciuperca vor fi amplasate trei echipaje de salvatori cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 SMURD și 1 ambarcațiune.

Având în vedere că, în această perioadă, tot mai multe persoane aleg să-și petreacă zilele libere în Delta Dunării, transmitem următoarele recomandări specifice pentru spațiile de cazare turistice:
? Studiaţi planul de evacuare în caz de incendiu la sosirea în unitatea de cazare; acesta este afişat pe partea interioară a uşii camerei;
? Identificaţi traseele de evacuare în situații de urgență;
? Informaţi personalul de la recepţie dacă identificați căi de evacuare blocate;
? Amplasaţi cheia sau cartela încăperii în locuri uşor accesibile;
? Atenție, fumatul în spațiile închise este interzis!

Celor care aleg să-şi petreacă timpul liber în mijlocul naturii și care vor utiliza surse de foc în spaţii deschise, le reamintim următoarele măsuri de prevenire care trebuie respectate pentru a evita situaţiile de urgenţă:
? Pregătiţi focul doar în locurile special amenajate, sub supraveghere permanentă, cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în niciun caz pe timp de vânt;
? Supravegheaţi copiii şi nu lăsaţi la îndemâna acestora chibrituri sau brichete;
? Nu aruncaţi la întâmplare ţigările şi chibriturile aprinse!

Articolul precedentZilele Municipiului Tulcea – Programul evenimentelor din perioada 14-17 august 2019
Articolul următorÎncep lucrările de decolmatare a canalelor Letea și Sidor!