Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila va fi cea mai înaltă construcţie din România şi la acestă dată este realizat în proprţie de peste 60 %. Construcţia face legătura între judeţele Brăila şi Tulcea. Podul va avea, la final, 1.974 de metri lungime şi o înălţime de aproape 200 de metri. 

”Pe şantierul Podului Suspendat de la Brăila: profilare strat de fundaţie din balast bretele 1, 2, 3, 4, recepţie strat de fundaţie din piatră spartă, asterene strat anticapilar sol 7, săpătură sol 6 drum de legătură Măcin, compactare cablu principal cu presă hidraulică, cofrare cuzineţi – Viaduct de acces, armare elevaţie zid de sprijin, montaj scări de acces pilon Jijila, montare elemente prefabricate podet tip D3, armare şi cofrare pereţi staţie de taxare”, a anunţat CNAIR.

Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală, la care se adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul tulcean. 

„Este ultimul pod peste Dunăre înainte de vărsarea în Marea Neagră, cel mai mare din România şi al treilea din Europa, ca dimensiune”, preciza secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Irinel Scrioşteanu. 

Foto: Radu Aramă

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentBilanț coronavirus 23 ianuarie: 14.088 cazuri noi și 22 decese
Articolul următorCampionatul Mondial de baschet 3×3 under 23 va avea loc, în premieră, la Bucureşti