Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Isaccea au depistat, în zona de competență, un cetăţean din Galaţi care transporta, cu un autoturism, peste 80 kilograme de pește, din specia scrumbie, fără documente legale.

Astfel, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Isaccea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe comunicația DN22, judeţul Tulcea, un autoturism înmatriculat în România, condus de cetățeanul P.I., în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza judeţului Galați.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, în habitaclul autovehiculului, cantitatea de 86 kilograme peşte, specia scrumbie, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale. Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere, transport sau comercializarea fără documente legale a peștelui, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

Articolul precedentTragerile din poligonul Babadag afectează circulaţia rutieră între Enisala şi Sălcioara
Articolul următorInedit: Paştele Blajinilor cu doar trei come alcoolice şi un cimitir „ecologizat”