În perioada sărbătorilor prilejuite de Paștele Catolic, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea va monitoriza pemanent evoluția dinamicii din teren, iar, la nevoie, vor fi dispuse măsurile imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

 Zilnic, echipajele de pompieri care încadrează 24 de mijloace tehnice sunt pregătite să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții.

 Răspunsul la urgenţele medicale este asigurat prin intermediul celor 4 echipaje SMURD, încadrate de pompieri paramedici, 2 autospeciale pentru transport personal, precum și 2 autospeciale pentru descarcerare.

 În Noapte de Înviere, în căminul credincioșilor catolici va arde lumina de Paște. Cu acest prilej, recomandăm cetățenilor să respecte câteva reguli simple pentru a nu deveni victime ale incendiilor. Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile. În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse.

 „Ne dorim să vă bucurați de această sărbătoare importantă, fără evenimente care să vă pună viața în pericol,” transmite ISU Delta Tulcea!

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentPrefectul Capitalei, noi detalii despre restricții. În ce cazuri putem ieși din casă FĂRĂ declarația pe propria răspundere
Articolul următorAmenzi de peste 41.000 de lei în urma protestelor