Pentru scrutinul prezidenţial, au fost deschise 2.143 de secţii de votare, atât în ţară, cât şi în străinătate. Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înregistraţi 3.286.304 de cetățeni cu drept de vot. Dintre aceştia, aproximativ 250 de mii au domiciliul în regiunea transnistreană. 

În total, CEC a deschis 2.004 secţii de votare în ţară, dintre care 42 au fost organizate pentru cetățenii cu drept de vot din localitățile din stânga Nistrului, municipiul Tighina şi unele localități din raionul Căușeni. În străinătate au fost amenajate 139 de secţii de votare. 

Pentru membrii diasporei, cele mai multe sunt în Italia – 30 la număr. Topul este urmat de Federația Rusă, unde sunt amplasate 17 secții de votare. În România sunt deschise 13 birouri electorale, iar în Statele Unite ale Americii cu unul mai puțin.

Pentru acest scrutin, CEC a tipărit 3,4 milioane de buletine de vot, dintre care 556 de mii au fost expediate în străinătate. Pentru tipărirea acestora CEC a cheltuit peste jumătate de milion de lei. Potrivit Codului Electoral, alegerile prezidenţiale vor fi declarate valide, dacă la scrutin vor participa nu mai puţin de o treime din numărul alegătorilor înscriși în listele electorale. Este vorba de aproximativ 1,1 milioane de cetăţeni.

Dacă în primul tur al alegerilor prezidenţiale niciun candidat nu va acumula mai mult de 50% din sufragii, CEC va organiza, peste două săptămâni, turul doi. Atunci, cetățenii vor putea vota unul dintre cei doi candidați care vor acumula cele mai multe voturi. În turul doi, scrutinul va fi declarat valabil indiferent de numărul alegătorilor care s-au prezentat la urne.

Sursa: Realitatea din Moldova

Articolul precedentTânăra găsită carbonizată ar fi fost bătută și legată cu sârmă
Articolul următorRealitatea.NET, poziție de top în online-ul românesc: locul 1 la nivel național, în luna octombrie. Site-urile Trustului Realitatea, creștere semnificativă