Ion Eugen, primarul comunei Jurilovca, flancat de preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu şi de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Petre Badea, a susţinut o conferinţă de presă la Sala Dobrogea a Consiliului Judeţean în care a vorbit despre cea de-a doua ediţie a Festivalului Borşului Lipovenesc de Jurilovca.

Pentru cei care merg la Jurilovca de aproape un deceniu, an de an la acest festival culinar, invitaţia la cea de-a … doua ediţie de festival pare ciudată, însă primarul Ion Eugen a explicat de ce este a doua ediţie.

„Am început acest eveniment în anul 2009 la Sălcioara şi mai multe ediţii l-am finanţat, cum se spune, din buzunar. Au fost două ediţii ale festivalului cofinanţate şi de Consiliul Judeţean Tulcea în anii 2016 şi 2017, iar de anul trecut suntem pe o finanţare europeană pe POPAM prin intermediul FLAG Delta. Este vorba despre un proiect depus la finanţare în urmă cu doi ani şi pentru care am semnat contractul de finanţare astfel încât ediţiile din 2018, 2019 şi 2020 vor beneficia de fonduri europene în valoare totală de 210.000 euro. Altfel spus în medie 70.000 de euro pe ediţie. Iar vestea bună este că putem deconta o parte din cheltuielile de anul trecut prin acest proiect”, a declarat iniţiatorul acestui eveniment gastronomic ajuns Festivalul Borşului Lipovenesc de Jurilovca.

În câteva cuvinte, peste o sută de persoane vor asigura buna desfăşurare a evenimentului, mare parte dintre aceştia fiind voluntari, fiecare din cele 50 de ceaune pentru preparat borşul de peşte va avea cel puţin un pescar care să prepare delicatesa, vor fi gătite peste 5,5 tone de peşte (achiziţionat deja de la cherhanalele din zonă şi nu din import), 70 de standuri pentru comercianţi din care jumătate vor fi cu alte preparate decât peşte.

 

Articolul precedentPoliţiştii de frontieră din Pardina au confiscat 50 de kilograme de peşte
Articolul următorMaşină făcută scrum după un accident de circulaţie aproape de Sabangia