2,675 milioane de turiști au intrat în Israel, în 2022, față de 397.000 în 2021 și 831.000 în 2020.  Numărul turiștilor care au ajuns în Israel în anul 2022, a fost cu aproximativ 41% mai mic decât în 2019. Veniturile din turism au fost estimate la 3,7 milioane euro în 2022, comparativ cu aproximativ 6 milioane euro în 2019.

Noul Ministru al Turismului, Haim Katz, subliniază că pentru o analiză completă, trebuie luați în considerare câțiva factori care au afectat numărul de turiști în anul redresării: „după cum știm, turiștii își planifică călătoriile cu ceva timp înainte și, de asemenea, Israelul și-a deschis porțile spre turism mai târziu decât alte destinații similare din regiune şi din Europa. Prin urmare, rata de redresare a turismului din Israel pe timp de criză este puțin mai mică decât media globală. Mai precis, am avut o scădere de aproximativ 36% a volumului de turiști incoming față de anul 2019”.

 Românii sunt pe locul 6 la nivel mondial în topul turiștilor care ajung în Israel

 În luna decembrie, peste 300.000 de turiști din toată lumea au vizitat Israelul. România a depășit Polonia și Spania, clasându-se astfel pe locul șase mondial, fiind depășită doar de țările cu putere economică mult mai mare, cum sunt UK, Germania, Marea Britanie, Rusia sau Franța. Aproape 5.000 de români au ajuns în Israel în luna Decembrie și per total în anul 2022 au vizitat Israelul peste 50.000 de români.

 

 

 

Sursa: Realitatea Travel

Articolul precedentAtenție! Se circulă în condiții de ploaie. Porturile au fost închise. La munte se acționează pentru îndepărtarea zăpezii
Articolul următorDOCUMENT EXPLOZIV! Ministerului Sănătății reacționează după raportul CNCAV ținut la secret: reacțiile adverse ale vaccinurilor anti-Covid, reale. Unde apar diferențele