Parlamentarii canadieni sunt obligaţi să se vaccineze antiCOVID-19 pentru a putea avea acces în Camera Comunelor începând cu sfârşitul lunii noiembri. Anunțul a fost făcut, marți seara, de preşedintele forului, Anthony Rota.

„Începând de luni, 22 noiembrie 2021, toată lumea trebuie să fie complet vaccinată împotriva COVID-19 pentru a putea intra în incinta Camerei Comunelor”, a anunţat Anthony Rota, într-un comunicat, potrivit Agerpres, care citează AFP.

Măsura obligatorie se va aplica membrilor Parlamentului şi personalului acestora, dar şi angajaţilor birourilor, jurnaliştilor, contractanţilor şi consultanţilor.

Persoanele care nu se pot vaccina anti-COVID-19 din motive medicale vor avea alternativa de a prezenta un rezultat negativ recent la un test antigenic rapid.

Parlamentul canadian rămâne închis pentru vizitatori, iar obligaţia de a purta mască a fost prelungită până în ianuarie 2022.

 

Canada este un stat situat în extremitatea nordică a continentului american. Este a doua țară a lumii ca întindere după Rusia, teritoriul său fiind organizat asemenea unui stat federal, în zece provincii și trei teritorii. Este mărginită la est de Oceanul Atlantic, la nord de Oceanul Arctic, iar la vest de Oceanul Pacific. La sud, se învecinează cu Statele Unite ale Americii.

Articolul precedentCULISELE STATULUI PARALEL. Dorin Iacob: „În România, privatizare este sinonim cu jaful”
Articolul următorPurtătorul de cuvânt al Bisericii, apel către credincioși: Luați în seamă sfaturile și eforturile medicilor