În jurul orei 07:05, salvatorii Secției de pompieri Măcin au fost solicitați să intervină în localitatea Măcin pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o casă.
În urma recunoașterii, pompierii au identificat o victimă de sex masculin, de 53 de ani, cu semne vitale. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor medical calificat până la sosirea ambulanței SAJ, care a preluat victima și a transportat-o la spital. Incendiul a fost lichidat în aproximativ 30 de minute.
Incendiul a fost anunțat de către un vecin, care a intrat în curtea locuinței și văzând fumul a intrat în casă și a scos victima intoxicată cu fum. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și 13 subofițeri.
Cauza probabilă producerii incendiului este o lumânare uitată aprinsă. În cameră erau multe materiale combustibile care au favorizat arderea.

Articolul precedentNouă medalii pentru Yamato Dojo la naţionalele de kempo!
Articolul următorDe Înălțare – Ceremonial militar și religios la Cimitirul Eroilor