Iată că modificările legislative privind salarizarea personalului din domeniul construcţiilor stimulează, cumva, apariţia cazurilor de muncă nedeclarată. Luna trecută, potrivit bilanţului activităţii Compartimentului Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Tulcea, rezultatul controalelor efectuate la cei 64 de agenţi economici arată că unul dintre aceştia a folosit la muncă persoane fără a le încheia formele legale de muncă. Este vorba despre un angajator din domeniul Construcţii care a folosit la muncă şase muncitori fără ca acestora să li se încheie contracte de muncă. Munca „la negru”, potrivit actualei legislaţii catalogată drept „muncă nedeclarată” a fost sancţionată de inspectorii ITM Tulcea cu o amendă în valoare de 120.000 lei (20.000 lei pentru fiecare caz).

„Sancţiunea a fost aplicată pentru administratorul unei societăţi din domeniul construcţiilor care a invocat faptul că angajaţii, cei şase care nu aveau forme legale de muncă la momentul controlului, nu şi-au adus toate documentele în vederea angajării. Este cu atât mai grav că aceştia au fost primiţi la muncă fără aceste documente”, a declarat Ciprian Madar, şeful Compartimentului Relaţii de Muncă din cadrul ITM Tulcea.

Tot în cadrul controalelor de luna trecută au fost sanţionaţi şi alţi şapte agenţi economici cu amenzi în valoare de 26.000 lei pentru abateri mai puţin grave cum ar fi lipsa registrului electronic de la sediul societăţii sau întârzieri la depunerea deciziilor de majorare ale salariilor.

Articolul precedent”Tinerii Dezbat” – Etapa județeană a Olimpiadei naționale de argumentare
Articolul următorVernisajul expoziției ”Mozaic tehnic”