Consultantul politic Miron Mitrea a comentat în ediția de duminică sera a emisiunii „Culisele Puterii„, de la Realitatea PLUS, despre cele mai arzătoare subiecte ale momentului, pornind de la contractul OMV pentru exploatarea gazelor în Marea Neagră care s-a aflat zilele acestea în mijlocul unui real scandal supă ce s-a aflat că această companie austriacă nu a trimis, de fapt, documentația în privința exploatării, așa cum au transmis reprezentanții săi. Mai mult decât atât, se pare că această companie riscă să piardă licența, iar statul face acum controale la documentele gigantului austriac. 

„Nu stiu daca mint sau nu. Cert e ca trag de timp. Lucrurile sunt complexe acolo. Mie nu imi place cum suna aceasta amanare. Nu stiu de ce as face pariu ca nu o sa vedem chestiunea asta cu exploatarea in Marea Neagra facuta. Cred ca este mai mult o chestiune de marketing. Am vandut ieftin ce aveam si am rascumparat scump. Nu cred ca ne apropiem de un rezultat. Cred ca OMV incearca sa isi gaseasca un partener sau sa vanda. Prea trage de timp. 

Daca voiau sa rezolve (cei de la OMV – n.r.), depuneau (documentatia – n.r.). Nu au scris-o, nu au vrut sa scrie. Nu au depus-o, nu au vrut sa o depuna. Nu vor sa inceapa exploatarea, nus tiu de ce. 

OMV nu e intr-o situatie grozava acum. Nu e prima oara cand se vorbeste despre privatizarea Petrom in ultimii 20 de ani. Nu a existat poporul interesat, aceasta fierbere care a existat in Romania nu Schengen (votul Austriei privind aderarea Romaniei – n.r.). 

Au gresit. Noi stim ca ei au o relatie proasta cu SUA de cand cu Nord Stream 2. OMV e vazut ca un partener al rusilor. Ei se joaca foarte bine cu rusii, nu sunt tara NATO, doar 6,2% din firmele austriece din Rusia au fost ridicate. 

In Romania s-a creat o presiune care va dura multa vreme si care ii face pe oameni sa aiba anumite semne de ingrijorare. Exista o presiune populara usor de manevrat impotriva lor. Nu au stiut sa joace chestiunea asta, o sa ii coste”, a afirmat Mitrea. 

Intrebat cat de mult va fi afectata compania de caz Romgaz, consultantul politic a raspuns: „Romgaz a intrat cu ochii deschisi in chestia asta. Stiau ca e o problema acolo. Asta nu inseamna cau au facut rau ca au intrat. Eu nu pot sa estimez ce se va intampla. Nu vad gazul din Marea Neagra intrand prin aceasta conducta in tara noastra. 

Nu vom avea o criza de gaze Suntem in februarie. Am avut o iarna extrem de blanda. Putem sa speculam de ce a fost asa. Gaz avem. Cobistii astia, toti baietii astia si fetele care habar nu au… Eu recunosc, nu sunt un specialist in domeniu, dar ma informez”.

Analistul politic a vorbit si despre Alexandru Maximescu, vicepresedintele OMV Petrom, cu accent pe traseul politic al acestuia.

„In general, la marile companii, nu iese nimeni sa vorbeasca asa. Toate deciziile se iau organizat. Cu atat mai mult daca este un ofiter acoperit. (…) Sa speram ca eu un ofiter acoperit al serviciului roman, care lucreaza pentru Romania. Atunci gresim ca ne luam de el. Nimeni nu poate sa cada in picioare daca nu e sustinut. El pare prea inabil si care da apa la moare. E neregula ce se intampla cu pozitia lui, pare ceva suspect. Tot ce a facut OMV de cand chestiunea cu Schengenul a dat apa la moara si nu se va termina bine. Daca e agent, atunci el este legendat, are o poveste, o legenda – sa ne-o spuna. Sau e o inabilitate majora…”, a aratat Miron Mitrea. 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorComplotul împotriva României. Liviu Dragnea, dezvăluiri incendiare la „Culisele Statului Paralel”: Am vrut să schimb redevențele, niciun premier nu a vrut