Ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirmă că indexarea pensiilor este „imposibil de realizat” de la 1 decembrie, așa cum cere PSSD, ea explicând că taloanele de pensie pentru luna viitoare se tipăresc deja luna aceasta.

Ea arată că pensiile vor fi indexate de la 1 ianuarie, cu un procent cuprins între 6 şi 12, în funcţie de buget.

  • Context: Consiliul Politic Naţional al PSD a decis luni să ceară în viitorul Guvern următoarele: „Despre pensii şi alocaţii – aplicarea imediată a Legii 127/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a pensiilor cu 11% şi creşterea indemnizaţiei sociale minime cu 200 de lei, la 1.000 de lei pe lună, creşterea alocaţiilor pentru copii de la 1 decembrie la nivelul stabilit prin Legea 14/2020. Salariul minim – de la 1 ianuarie creşterea lui pentru studii generale, de la 2.550 de lei la 2.600 de lei. (…) Am cerut execuţia bugetară, astfel încât tot ce am spus se susţine bugetar”.

„O să vă spun un lucru care este imposibil de realizat şi anume indexarea pensiilor de la 1 decembrie. De la 1 ianuarie le indexăm oricum. Am anunţat cu minim 6% şi, în funcţie de cum se aşază bugetul, venituri-cheltuieli, între 6 şi 12 procente este posibilă orice majorare. Însă unii îşi doresc foarte tare să crească de la 1 decembrie. Da, şi noi ne dorim, însă lucrul acesta se face legal, da? Pentru a avea bază legală îţi trebuie un act normativ care să facă posibilă această indexare de la 1 decembrie, în condiţiile în care cupoanele de pensie se tipăresc deja în noiembrie. Deci noi, acum, tipărim taloanele de pensie pentru luna decembrie. Tehnic nu este posibil. De la 1 ianuarie le indexăm oricum”, a afirmat ministrul Muncii marţi seară, într-o emisiune la Profit.ro.

Raluca Turcan a menţionat că indexarea pensiilor „nu reduce din inechităţi” şi că diferenţele dintre pensiile primite de oameni vor fi reduse prin adoptarea unei legi a pensiilor.

Ea a afirmat că în al doilea trimestru al anului viitor va fi „o primă prezentare” a legii pensiilor, iar la finalul anului 2022 proiectul de act normativ va fi transmis Parlamentului, conform negocierilor cu Comisia Europeană pe marginea PNRR.

În ceea ce priveşte majorarea alocaţiilor pentru copii, ministrul Muncii a declarat că îşi doreşte acest lucru, dar a adăugat: „Nu ştiu dacă putem acoperi bugetar această majorare cu 40% a alocaţiilor”.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPreședintele a promulgat legea care interzice instituțiilor să mai ceară copii după acte emise de stat
Articolul următorINCENDIU la Spitalul Covid MOVILA, din Ploiești! Planul roșu, activat! 2 morți și 16 pacienți evacuați