România începe anul 2022 cu noi creșteri de prețuri, iar efectele valului de inflație vor deveni dificil de suportat în vară. Avertismentul vine de la ministrul Finanțelor Publice – Adrian Câciu.

Pentru a limita efectele inflației, guvernul și Banca Națională trebuie să ia o serie de măsuri, a adăugat Adrian Câciu.

Ministrul Finanțelor a reluat același mesaj legat de taxe, o veste bună: și anume că în acest an nu vor fi creșteri de taxe.

„În 2022 este exclus să crească taxele, altele decât cele care erau programate. După cum știți accizele sunt în calendarul cu Comisia Europeană negociat. Acestea au crescut un pic cu rata inflației din 2020. În rest, nu există niciun fel de discuție despre creșterea taxelor pentru 2022. Va fi o analiză pe regimul fiscal, așa cum am promis și cu instituțiile financiare internaționale pentru că problema, din punctul meu de vedere este că regimul fiscal în România nu este așezată la potențialul care îl are astfel încât să fie o sarcină fiscală simplă dar și o sarcină care poate fi dusă în spate de economie și de anumite sectoare”, a mai spus Adrian Câciu.

Ministrul Finanțelor a punctat că impozitele indirecte trebuie să fie în echilibru cu puterea de cumpărare a consumatorilor.

„Am fost adeptul ca impozitele indirecte să poată fi într-o zonă de suportabilitate față de consumatorul final pentru că impozitele indirecte, acciza și TVA-ul vizează consumatorul final. Nu poți să te joci cu TVA-ul într-o zonă de genul acesta, cum a mai fost în țara noastră de 24%, de 29%, cum au alte țări, în contextul în care ai o putere de cumpărare scăzută. Trebuie un echilibru la impozitele indirecte și trebuie corelat cu puterea de cumpărare reală”, a explicat Adrian Câciu.

Sursa: Realitatea de Bucuresti