Ligia Deca, ministrul Educației, a anunţat, marţi, la un post de radio, că probele de competenţă de la Bacalaureat, care ar trebui să înceapă luni, ar putea fi suspendate şi echivalate cu notele obţinute de elevii de clasa a XII-a în timpul liceului. 

„Eu cred că nu vom fi în această situaţie. Dar dacă vom ajunge într-un astfel de punct, pentru că începem luni cu probele de competenţe, putem să accesăm experienţa din timpul pandemiei, când au fost echivalate probele de competenţe cu notele de pe parcursul gimnaziului (n.r. liceului) la materiile corespunzătoare. Nu cred că este o soluţie ideală, în sensul în care cred că elevii trebuie să dea acele probe pentru a constata nivelul actual, însă, dacă vom ajunge în acea situaţie vom merge pe soluţii pe care le-am mai testat deja şi care sunt funcţionale”, a afirmat ministrul Educaţiei, potrivit news.ro.

 

Articolul precedentSute de amenzi date de polițiști. Tulcenii arși la buzunare
Articolul următorVIDEO Regele Charles a ajuns la Viscri!