Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat pe raza municipiului  Tulcea, un tânăr, în vârstă de 17 de ani, din Tulcea, pe numele căruia Tribunalul Tulcea a emis un mandat de arestare preventivă, ca urmare a înlocuirii măsurii preventive a controlului judiciar, pentru o perioadă de 30 de zile, pentru  săvârșirea  infracțiunii de furt calificat. Bărbatul a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.

***

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale împreună cu polițiști din cadrul Postului de Poliție Cerna au depistat, pe raza localității Mircea Vodă, județul Tulcea, un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din județul Teleorman, pe numele căruia Judecătoria Zimnicea a emis un mandat de executare a pedepsei de un an și șase luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la act sexual cu un minor.  Persoana în cauză a fost escortată și încarcerată în Penitenciarul Tulcea.

 

Articolul precedentMisiune de salvare din căminul unui apometru
Articolul următorPeste două sute de tulceni şi-au găsit de muncă la Bursa Generală a Locurilor de Muncă