Consiliul Județean Tulcea a prevăzut un plan investițional de reabilitare și modernizare a portului și falezei din municipiu. Investiția estimată la aproximativ 40 de milioane de euro se va realiza cu finanțare din fonduri europene.

Până la data de 20 mai licitația pentru reabilitarea falezei și portului Tulcea se lansează în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. „Sperăm ca până în septembrie, octombrie să avem constructorul și să începem lucrările. Esențial este să nu avem sincope pe procedurile de licitație. Vrem cu toții o faleză remodelată, amenajată, un port turistic sistematizat şi modernizat. Ne-am asumat proiecte de investiții pentru aceste obiective și ne respectăm angajamentul luat în fața tulcenilor. Sunt investiții așteptate de ani buni de tulceni, investiții pentru care voi semna zilele acestea cererea de finanțare ”, a declarat președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.

În vara anului 2017, faleza și portul Tulcea au trecut de sub tutela APDM Galați în administrarea Consiliului Județean. Prin acest transfer s-a creat posibilitatea finanțării din fonduri europene a proiectelor de investiții pentru modernizarea Portului și a Falezei Tulcea.

Articolul precedentAquaserv va monta apometre cu telecitire la peste 500 de scări de bloc
Articolul următorCupei Cetăţuia Luncaviţei la karate kyokushin, ediţia a 5-a, a fost un real succes!