Liberalizarea pieței de energie electrică a intrat în vigoare la începutul acestui an. Românii își pot schimba furnizorul de electricitate în funcție de preferințe și de cele mai mici costuri. Prea puțini consumatori știu încă de această oportunitate, iar cei care nu încheie noi contracte ar putea plăti, anul acesta, facturi mai mari.

 Liberalizarea completă nu înseamnă că s-a ajuns și la o concurență corectă, mai ales în condițiile în care foarte mulți consumatori au aflat târziu de aceste schimbări. Cei care au rămas cu vechile contracte au posibilitatea, până în martie, să încheie un contract pe piața liberă, putând alege dintre ofertele care au intrat în vigoare la 1 ianuarie. Deși există, în acest moment, pe piață zeci de furnizori, mulți clienți, din lipsă de informații, timp sau teamă de schimbare, aleg să încheie contracte tot cu marii furnizori: ENEL, CEZ, Electrica sau E.ON, chiar cu riscul de a plăti mai mult.

Ofertele furnizorilor de la 1 ianuarie variază foarte mult. Cei mai importanți jucători de pe piață pregătesc majorări cuprinse între 13 și 26 la sută. Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă spune că românii trebuie să fie foarte atenți la costurile ascunse din oferte. Chiar și așa, cel mai mult vor plăti cei care nu își aleg oferta de pe piața liberalizată, atrag atenția analiștii.

Aproape 6 milioane de oameni – din cei 8,7 milioane de consumatori casnici de energie – au fost trecuți automat din regim reglementat în serviciul universal, care este plătit cu preț mult mai mare decât cel de pe piața liberă. Adică, dacă erai consumator în regim reglementat la Enel și nu vei semna un contract pe piața liberă, vei fi trecut automat pe serviciul universal. În această situație, la Enel vei plăti, în funcție de zonă, cu până la 26% mai mult față de luna decembrie. Mai exact, la Enel Muntenia ai plăti cu 23% mai mult, la Enel Dobrogea cu 18% mai mult, iar la Enel Banat cu 26% mai mult.

În tot acest haos provocat de modul dezastruos în care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a gestionat liberalizarea, singurii care au de câștigat sunt operatorii care au și statut de furnizor de ultimă instanță, cei care prestează serviciul universal: ENEL, CEZ, Electrica, E.ON, potrivit Hotnews.ro. De teamă că facturile vor crește, oamenii s-au înghesuit încă de la începutul anului să semneze contracte noi.

Cu puțin timp înainte de finalul anului, prețul pentru serviciul universal a fost stabilit la un nivel foarte mare, ajungând să fie astăzi cu până la 26% mai mult decât plăteau consumatorii casnici în decembrie, în regim reglementat. Cu un consumator care nu a știut din timp despre liberalizare, cu un preț pentru serviciul universal mult mai mare decât orice alt preț, cei care au cel mai mult de câștigat din întreg haosul sunt furnizorii. În plus, Agenția Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care are și rol de protecție și informare a consumatorilor, nu le-ar fi impus marilor furnizori să informeze eficient clienții că urmează să aibă loc o liberalizare, mai scrie sursa citată. Astfel, cei care nu încheie contracte pe piața liberă vor rămâne în regim de serviciu universal, la prețuri mult mai mari decât cele din zona concurențială.

La alegerea unui nou furnizor, românii ar trebui să fie atenți, nu doar la tarif ci și la termenul de plată ori modalitatea de transmitere a facturii. Deoarece clienții nu au suficiente informații la dispoziție pentru a-și schimba furnizorul, Asociația Energia Inteligentă propune amânarea cu 6 luni a liberalizării pieței de energie electrică. Nu se știe clar, în acest moment, cum va evolua situația. Cert este că românii au timp până pe 31 martie să opteze pentru modificarea contractului sau schimbarea furnizorului de electricitate.

În aceste condiții, Virgil Popescu, ministrul Energiei, a declarat că, dacă ANRE nu intervine, Guvernul va schimba legea prin Ordonanță de Urgență.

Virgil Popescu: Daca ANRE nu intervine pana in data de 15, nu mai e mult, vom interveni noi la Guvern prin OUG, modificand legea energiei electrice si a gazelor naturale, in asa fel incat furnizorii sa fie obligati sa ofere cel mai bun pret pe care il au deja in piata. Iar, in acest timp, clientul sa aiba posibilitatea sa verifice toate ofertele si sa-si aleaga cea mai buna oferta. Nu poti conditiona un client ’fa cu mine contractul, ca alfel nu ti se vor rezolva avariile’. Este complet in afara legii si amenzile sunt extraordinar de mari, sunt la cifra de afaceri. Nimeni nu si permite acest lucru.

Odată cu liberalizarea totală a pieţei de energie electrică, consumatorii casnici pot alege din ofertele a câteva zeci de furnizori în funcție de locul de consum.

Nu este pentru prima oară când se liberalizează piața energiei. A mai avut loc o dată în 2018. Apoi, la finalul aceluiași an, Guvernul Dăncilă a aprobat controversata OUG 114 prin care consumatorii casnici au fost trecuți în regim reglementat. Ordonanța prevedea prețuri plafonate la gazele livrate de producătorii interni și tarife reglementate la energia folosită pentru consumul casnic, până în februarie 2022.

Sursa: realitatea.net

Articolul precedentIa pastila SRS: „O provoc pe Diana Șoșoacă” – VIDEO
Articolul următorLEGILE PUTERII | Raluca Turcan: „Căutăm o soluție pentru pensiile speciale. Nu am în totalitate convingerea că nu vom avea blocaj la CCR”