La Somova nu e pace sub măslini nici măcar în Săptămâna Patimilor! Trei formaţiuni politice ce constituie majoritatea care contează în Consiliul local Somova au reuşit „performanţa” de a alege doi viceprimari ai comunei şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns, chiar să-i şi plătească şi pe unul, şi pe altul.

Sigur, o astfel de situaţie nu are cum să continuie la nesfârşit iar mai devreme sau mai târziu consilieri locali trebuie să „rupă pisica” şi să se decidă ce viceprimar va face parte din executivul primăriei, alături de primarul Nicolae Coşovei.

Scurt istoric

Prima aleasă, cu voia majorităţii, a fost viceprimăriţa Elena Visterneanu de la ALDE. Încă de la şedinţa de constituire. Contracandidat, Gheorghe Năstase de la PNL. O dovadă că alianţa dintre PSD (4 consilieri locali) şi ALDE (2 consilieri locali) a funcţionat ceas. La început…

În timp, „alianţa” s-a dovedit a fi nefuncţională în relaţia primar-viceprimar şi consilierii locali au hotărât, de această dată cu o mai largă majoritate, alegerea unui nou viceprimar. În persoana liberalului Gheorghe Năstase, cel care, la prima şedinţă de constituire, pierduse „la mustaţă” postul de viceprimar. Toate bune şi frumoase, numai că în ciuda struţo-cămilei politice PSD-PNL, ce a format noua majoritate din Consiliul local Somova, viceprimăriţa de la ALDE şi-a recâştigat, în instanţă, dreptul de a ocupa funcţia de viceprimar. Cu un viceprimar repus pe funcţie de instanţă şi cu un alt viceprimar ales de marea majoritate a consilierilor locali, comuna Somova a funcţionat câteva luni bune cu doi viceprimari. Plătiţi, desigur de parca Somova ar fi fost UAT cu rang de municipiu reşedinţă de judeţ.

Gheorghe Năstase reales cu 10 din 12 voturi

Luni, în prima zi a Săptămânii Patimilor, ca să vezi, pe lângă aprobarea bugetului şi altor proiecte importante pentru comunitatea locală, a figurat şi punctul privind alegerea unui viceprimar. Pentru asta s-a propus revocarea celor două hotărâri prin care au fost aleşi cei doi viceprimari şi s-a trecut la votul privind alegerea unui nou viceprimar. Şi, ce să vezi, majoritatea de 10 consilieri din 12 prezenţi (5 PSD şi 5 PNL) a decis ca Gheorghe Năstase să fie viceprimarul comunei.

„Propunerea PNL pentru funcţia de viceprimar a fost votată, lucru care nu face decât să ne bucure și să îl responsabilizeze pe Gheorghe Năstase. Acum depinde în primul rând de el să dovedească că este un foarte bun gospodar. Eu şi alţi colegi primari îl vom sfătui de câte ori va fi cazul în problemele administrative.”, a declarat după şedinţă preşedintele PNL Tulcea, Ştefan Ilie. Întrebat despre recomandarea „de la centru” privind excluderea oricărei colaborări cu PSD, întrebare pe care şi-o pun, de altfel, şi cei de la ALDE, de fapt mai ales cei de la ALDE, acelaşi preşedinte PNL Tulcea, a răspuns: „Nu cred că cei de la ALDE se coboară ei să întrebe un băiat de la țară, ca să citez din președintele ALDE Tulcea. Administrație se numește ce trebuie să facă un viceprimar sau un primar, nu politică!”

Nu se termină aici

Realegerea viceprimarului Gheorghe Năstase, chiar şi cu această largă majoritate, nu înseamnă că telenovela alegerii viceprimarului din Somova se termină aici. Mai ales că planează suspiciunea nelegalităţii desfăşurării şedinţei de luni …

„Eu nici măcar nu am fost convocată la această şedinţă de consiliu local! Ştiu că mă priveşte hotărârea dacă ne referim la cea privind alegerea viceprimarului dar câtă vreme am primit doar un sms prin care am fost anunţată că vom avea o şedinţă de consiliu în ziua de luni, 22 aprilie 2019 consider că nu aşa se face o convocare a consilierilor locali pentru o şedinţă şi voi acţiona ca atare. Desigur, după sărbători” a declarat Elena Visterneanu, consilierul local ALDE care şi-a câştigat în instanţă dreptul de a ocupa funcţia de viceprimar.

Cu siguranţă, VA URMA!

Articolul precedentFundaţia „Dăruieşte Aripi” a adus echipamente de 30.000 de euro la Spitalul Judeţean Tulcea, pentru pediatrie
Articolul următorAcum – Accident între Cataloi şi Nalbant. Două victime sunt în drum spre spital!