Președintele Klaus Iohannis a anunţat că va participa, sâmbătă, la Congresul PNL în care se alege preşedintele formaţiunii.

Cu privire la criza guvernamentală, el a arătat, marţi, într-o discuţie cu jurnaliştii care îl însoţesc la New York la Adunarea Generală a ONU, că aceasta se va tranşa după congresele PNL şi USR PLUS.

Şeful statului nu crede într-o eventuală demitere a Guvernului după cele două congrese şi consideră că premierul Florin Cîţu poate conduce Executivul până la următoarele alegeri.

„Îl încurajez pe Florin să continue şi să nu se teamă şi pe liberali să rămână la guvernare. Florin Cîţu nu are motive să demisioneze sau să fie demis”, a spus Iohannis.

Klaus Iohannis a mai afirmat că întotdeauna au existat curente diverse în PNL care s-au tranşat după alegerile interne, fie prin alinierea în spatele câştigătorului, fie prin trecerea la un alt partid, context în care a dat exemplul fostului lider liberal, Călin Popescu-Tăriceanu, relatează agerpres.ro.

Şeful statului a afirmat că mai are discuţii cu preşedintele PNL, Ludovic Orban. „Dar cine mai înţelege reacţiile lui Ludovic”, a adăugat Iohannis cu privire la declaraţiile recente ale liderului PNL la adresa sa.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentDNA confirmă informațiile Realitatea Plus: Anchetă privind ACHIZIȚIA A 120 de milioane de doze de vaccin. Denunțul, făcut de USR Plus
Articolul următorEchinocțiul de toamnă 2021