Prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, l-a primit astăzi, la Palatul Victoria, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, aflat în vizită la București cu ocazia Ministerialei Afacerilor Externe din țările NATO.

Reuniunea miniștrilor de Externe ai statelor membre NATO are loc în contextul în care este consacrat rolul României de aliat al NATO pe Flancul Estic și capacitatea de a pune în aplicare politicile Alianței, cu precădere transformările decise la Summit-ul de la Madrid, adoptate după agresiunea militară rusă în Ucraina.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a apreciat măsurile luate din timp de Alianța Nord-Atlantică pentru apărarea colectivă a Flancului Estic, inclusiv întărirea apărării și descurajării aliate în România, pre-poziționarea de capabilități pe teren, exercițiile și întărirea prezenței aliate. În acest sens, premierul României a menționat desfășurarea Diviziei aeropurtate 101 americane – celebră pentru debarcarea în Normandia și care revine în premieră în postură operațională – sprijinul acordat de Franța ca națiune cadru, precum și de Belgia și Olanda pentru Grupul de Luptă cu capacitatea de a fi crescut la nivelul unei brigăzi, în caz de necesitate.

Secretarul general al NATO a mulțumit României pentru găzduirea Ministerialei NATO și pentru contribuția la politicile și misiunile Alianței, dar și pentru creșterea bugetului Apărării, începând din 2023, la 2,5% din PIB. Secretarul general Jens Stoltenberg a subliniat faptul că NATO a ajuns la 300.000 oameni forță de reacție cu grad înalt de pregătire ce pot fi desfășurați la diferite momente, dublarea numărului de Grupuri de Luptă la nivel de batalion, cu posibilitatea de creștere la stadiul de brigadă, și dublarea numărului de echipamente prepoziționate în regiune.

De asemenea, cei doi înalți oficiali au subliniat importanța sprijinului pentru Ucraina, mai ales pe timp de iarnă, inclusiv prin Comprehensive Assistance Package for Ukraine, proiect NATO la care România își va suplimenta contribuția.

Imagine

Sursa foto Guvernul Romaniei

Articolul precedentTaxa care dublează prețurile la produsele din tutun. Cât va ajunge să coste un pachet de țigări
Articolul următorUcrainean prins beat la volanul unui tractor