Institutul GOLD a publicat un prim raport prin care este analizată starea internă a PNL și posibilii candidați la prezidențiale.

 

Iată ce se arată în raportul Institutului Gold, publicat de solidnews.ro, despre starea internă a PNL:

„1. Evoluția recentă

PNL a cunoscut în 2022 cea mai abruptă scădere în măsurătorile efectuate de către institutele de sondare, media scorurilor obținute așezându-l pe locul 3 în opțiunile alegătorilor. Situația este greu de administrat pentru liberali prin măsuri obișnuite de redresare, deoarece decăderea este efectul unui management turbionar, dar aleatoriu, implementat în ultimii 8 ani, conform intereselor conjuncturale ale președintelui Klaus Iohannis. Șirul de președinți PNL incompetenți din punct de vedere al organizării politice (Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Ludovic Orban, Florin Cîțu, Nicolae Ciucă), președinți secondați de către echipe de lideri obedienți sau disciplinați cu forța, treburi combinate la alegeri cu proptelele asigurate de către serviciile secrete mobilizate de către Iohannis, au suprimat competiția liberă pentru funcțiile de conducere în partid, iar anularea funcționării mecanismelor de tip meritocratic, a generat dezastrul actual la PNL, ce poate fi etichetat azi ca fiind ”bolnavul politicii românești”. Un alt element ce-a acționat în mod distructiv pentru PNL a fost administrarea fuziunii PNL-PDL, operaționalizată în mod defectuos, nefinalizată în mod real niciodată, până și în prezent liberalii se adună prin organizații și-și împart funcțiile după criteriul apartenenței vechi la unul dintre cele două partide. Conclavurile separate după criteriul PDL sau ”PNL-vechi” s-au înmulțit chiar în ultimele luni, și de-aici a apărut chiar pericolul de sciziune, care e previzibil să devină iminent în următoarele luni, pe măsură ce autoritatea lui Iohannis se va topi. În fine, rolul asumat de PNL ca ”partid prezidențial” (cu conotația negativă, dar reală, de ”partidul meu”), a generat intruziunea puternică în activitatea partidului a serviciilor secrete sau a ”Diviziei R”, cea a rezerviștilor cu interese politico-economice. Realitatea de după 1989 ne-a indicat infiltrarea puternică a PNL mai ales de către SIE (în virtutea moștenirii vechilor agenți liberali din DIE), în timp ce PDL-ul a fost controlat de către SRI, iar aici vorbim despre moștenirea Băsescu, al cărui partid prezidențial a fost infiltrat de către Statul Paralel administrat la vedere de către Coldea. Prezența lui Eduard Hellvig în poziția de director civil al SRI, vechi liberal și bun cunoscător al acoperiților din PDL, i-a făcut pe aceștia din urmă să migreze în masă în ultimii ani, voluntar sau șantajați fiind, către Divizia R, coordonată de către grupul de rezerviști SRI din perioada Băsescu. Și celelalte trei servicii secrete, SPP, DGIA, DGIPI, au început să joace activ în interiorul PNL, unii din motivul de a manipula în favoarea lui Iohannis (SPP), alții pentru că li s-a netezit calea infiltrării prin prezența lui Ciucă în fruntea partidului (DGIA), alții din nevoia implicită de a-i face servicii șefului de la minister, care e și secretarul general al PNL (DGIPI). Astfel liberalii acționează de câțiva ani sub forma unor grupuri/găști ce au manetele de comandă în zonele de intelligence, fapt ce le-a dinamitat coeziunea internă și spiritul de conservare și inițiativă politică. 

2. Starea internă actuală 

Debutul lui 2023 a marcat pentru liberali și primele acțiuni de disidență vizibile, de la cererea publică a fostului secretar general Dan Vâlceanu pentru demisiile lui Ciucă și Bode, la anunțul constituirii unui Forum de Dreapta de către fostul președinte Florin Cîțu, culminând cu anunțul adunării în Maramureș a 14 șefi de organizații județene PNL, ce se opun conducerii actuale, și unde au participat în final 8 lideri județeni. Interesant de remarcat aici este faptul că inițiatorii de facto ai conclavului, Ilie Bolojan și Emil Boc, n-au mai participat sub pretexte diferite, Bolojan conspirându-și inițiativa printr-o întâlnire cu Ciucă la București, iar Boc fiind blocat/placat de către Lucian Bode la Cluj. Ședința PNL de la începutul sesiunii parlamentare a consemnat o victorie înșelătoare a conducerii actuale, ce și-a impus favoriții pentru conducerea Camerelor, în detrimentul taberei disidente. La dezagregarea coeziunii interne lucrează în mod organizat mai ales fostul președinte Ludovic Orban, ce și-a constituit Forța Dreptei, și dorește să folosească noul partid ca rezervor pentru atragerea nemulțumiților liberali, iar în acest scop bate țara și negociază mai ales cu cei aducători de voturi, primari de tipul Boc sau președinți de CJ-uri ca Bolojan. Acțiunea lui Orban este periculoasă pentru PNL, tocmai pentru că este sprijinită de Divizia R, cu Coldea la butoane, și-i oferă astfel deschidere și argumente specifice pentru cei prinși în plasa Statului Paralel, cu mulți dintre foștii pedeliști incluși, iar rezerviștii sunt interesați finalmente de sciziunea PNL ce le-ar putea întări viitorul front electoral din 2024, constituit din USR/Reper/Forța Dreptei, la comanda Factorului Extern.  

Problema curentă ce frământă în plus PNL-ul este iminenta rotativă din luna mai, când trebuie să predea volanul Guvernului în mâinile lui Marcel Ciolacu, fapt care, având în vedere situația descrisă mai sus, îi va arunca pe liberali într-o fază incendiară a crizei interne. Iohannis încearcă să minimizeze efectele și a avansat soluția rămânerii lui Ciucă în Guvern, ca ministru al apărării și viceprim-ministru, pentru a simboliza prezervarea autorității guvernamentale, dar și pentru viitoarele negocieri directe cu SUA-Pentagon referitoare la viitorul președinte al României, e limpede că de-acolo se vor face intervențiile cele mai mari, știe asta în baza istoriei recente, dar și prin prisma intereselor americane în regiune în condițiile războiului. Liberalii sunt conștienți de situația groaznică în care se află, care le generează perspective electorale sumbre pentru 2024, cu un scor optimist situat sub 15%, și-atunci forțează soluția unor liste comune cu PSD la toate rândurile de alegeri de anul viitor, cu un acord negociat și parafat înaintea rotativei din luna mai. Pesediștii îi refuză deocamdată, conștienți că viitorul electoral ar fi mai fructuos pentru ei dacă vor candida singuri, fiind împănați cu o aripă naționalistă în interiorul partidului și având înțelegere postelectorală discretă cu UDMR. Refuzul PSD și scandalurile maximum mediatizate orientate împotriva lui Ciucă, Bode, Popescu, plus grupurile disidente din partid ce s-au activat în mod public, aduc PNL o imagine publică deplorabilă și o atmosferă internă de tip isteric. 

3. Candidații la prezidențiale

Spre deosebire de PSD, care dispune de o garnitură consistentă de prezidențiabili, PNL nu are în acest moment nici un candidat de luat în seamă în mod serios, pentru a se impune publicului. Nicolae Ciucă, deși este vehiculat ca viitor prezidențiabil, generează glume sau ironii printre cei ce comentează acest fapt, iar uzura guvernării și lipsa de realizări îl vor transforma chiar într-un politician detestabil. Dintre cei 4 primvice-președinți, Gheorghe Flutur nu-și propune vreo candidatură în plan central, jucând discret și oarecum înțelept rolul de lider regional în Moldova, iar Iulian Dumitrescu este nu doar inexistent în plan public, dar și puternic marcat de jocurile puturoase de culise guvernamentale sau de obligațiile pe care le are la nivelul rezerviștilor Statului Paralel. Dan Motreanu este cvasinul la nivelul percepției publice, încurcat în tot felul de combinații politico-juridico-personale și, deși se anunță singur ca protagonist pentru orice viitoare competiții politice, e previzibil că nu are nici o șansă pentru nominalizări. Cu Rareș Bogdan situația este diferită, el având atuuri personale care l-ar fi putut aduce în postura de prezidențiabil PNL. Activitatea în ”slujba lui Iohannis” din ultimii ani, efectuată în mod imprudent și fără limite autoimpuse, laolaltă cu susținerea publică deșănțată a unor prim-miniștri slabi sau penibili, cum au fost Orban, Cîțu, Ciucă, i-au diluat mult din potențialul electoral cu care venise în PNL în 2019, având rol decisiv în victoriile electorale ale partidului. Relația tradițional proastă cu pesediștii, asumată din credința că doar așa se poate afirma public ”penelismul”, nu-i mai servește azi, mai ales în contextul posibil al unor viitoare liste comune. Trebuie inclusă în lista de analiză și Alina Gorghiu, azi omul numărul 2 în stat, care, cu un cinism și viclenie de invidiat, dublate de atuurile specifice unei ”dame bine între bărbați”, a reușit un parcurs îndelungat la vârful puterii din partid și din statul român. Jocul eficient de părăsire oportun(ist)ă a taberelor politice atunci când acestea pierdeau prim-planul, i-a asigurat longevitatea, dar au adus-o azi într-un con de neîncredere internă și publică, are un statut de ”femeie-paria”, a cărei putere actuală se ține doar în legăturile din zona Cotroceniului, sau depind de utilitatea pe care i-o conferă legăturile de la vârful PSD, pe linia lui Sorin Grindeanu. Candidatul potențial din afara partidului, pe modelul Geoană pentru PSD, nu se întrevede încă în cazul PNL. Ludovic Orban forțează o asemenea percepție, anunțându-și în mod timpuriu candidatura, agrementând-o cu ingredientul necesar al poziționării dure anti-Iohannis, dar acest demers apare ca fiind inutil, ba chiar penibil, ținând cont de încrederea publică redusă de care mai dispune fostul prim-ministru. Variantele de lideri locali ai PNL ca viitori prezidențiabili, cum ar fi Emil Boc sau Ilie Bolojan, sunt percepute azi ca fiind doar ”de coloratură”, primul neavând curajul asumării, fiind blocat în insectarul Statului Paralel sau al Grupului de la Cluj, iar cel de-al doilea, neconfirmând în cariera sa politică c-ar putea/vrea să intre în vreo luptă în plan central, n-a dovedit că are calitățile necesare pentru asta, iar de câte ori a fost obligat s-o facă, a preferat să se retragă în arealul bihorean.

În baza considerentelor de mai sus putem considera că numele ce vor fi totuși vehiculate o perioadă de către PNL pentru a obține nominalizarea ca prezidențiabil, sunt cele ale lui Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan și Alina Gorghiu. Cea din urmă va apărea din condiția necesară ca o femeie să existe printre candidați, dar și din dorința din zona Cotroceni ca să aibă un ”om la joc”. Rareș Bogdan are avantajul conjunctural al faptului că e singurul liberal ce bastonează de la Bruxelles strategia antiromânească a austriecilor sau olandezilor, dar beneficiază și de suportul explicit al unor grupuri de presă sau foști colegi. Nicolae Ciucă reprezintă azi prima opțiune de prezidențiabil pentru PNL, dar suportul pentru el se va dilua brusc din momentul în care nu va mai fi prim-ministru, și poate deveni ”istorie” rapid, dacă va pierde și funcția de președinte PNL, eveniment posibil și probabil în viitorul context al luptelor interne ce se vor înteți începând cu vara viitoare. „

Iată și traducerea în engleză a raportului:

„Internal status of parties and presidential candidates (PSD and PNL, February 2023)

PNL

1.Recent evolution

PNL experienced the steepest decrease in the measurements made by the polling institutes in 2022, with the average scores obtained placing it on the 3rd position in the voters’ options. The situation is difficult to manage for the liberals through ordinary recovery measures, because the decay is the effect of a turbulent but random management, implemented in the last 8 years, according to the conjunctural interests of President Klaus Iohannis. The series of PNL presidents incompetent in terms of political organization (Alina Gorghiu, Raluca Turcan, Ludovic Orban, Florin Cîtu, Nicolae Ciucă), presidents seconded by teams of obedient or forcibly disciplined leaders, affairs during elections with support provided by the secret services mobilized by Iohannis, suppressed free competition for the leadership positions in the party, and the cancellation of the meritocratic type of mechanisms, generated the current disaster of PNL, what can be labeled today as the “sick of romanian politics”. Another element that acted destructively for PNL was the administration of the PNL-PDL merger, malfunctioned, never really completed, even today the liberals gather through organizations and divide their functions according to the criterion of old membership in one of the two parties. The separate conclaves according to the PDL or “old-PNL” criterion have multiplied even in the last months, and from here appeared the danger of split, which is predictable to become imminent in the following months, as Iohannis’s authority will melt. Finally, the role assumed by PNL as a “presidential party” (with the negative but real connotation of “my party”), generated the strong intrusion into the activity of the party of the secret services or of the “R Division”, that of the reservists with political and economic interests. The reality after 1989 indicated the strong infiltration in PNL, especially by SIE (due to the legacy of the old liberal agents from DIE), while PDL was controlled by SRI, and here we are talking about the legacy of Băsescu, whose presidential party was infiltrated by the Parallel State administered by Coldea. The presence of Eduard Hellvig in the position of civil director of SRI, old liberal and connoisseur of the PDL protegees, has made the latter migrate en masse in recent years, voluntarily or by being blackmailed, to the R Division, coordinated by the group of SRI reservists from the Basescu period. The other three secret services, SPP, DGIA, DGIPI, have also started to play actively inside PNL, some for manipulating in favor of Iohannis (SPP), others because they have had their path of infiltration smoothed through Ciuca’s presence at the head of the party (DGIA), others out of the implicit need to render services to the head of the ministry, who is also the general secretary of PNL (DGIPI). Thus, the liberals have been acting for several years in the form of groups/gangs that have control levers in the intelligence areas, which has boosted their internal cohesion and the spirit of conservation and political initiative.

2. The current internal state

For the Liberals, the start of 2023 marked the first visible dissent actions, from the public request of former General Secretary Dan Vâlceanu for Ciucă and Bode’s resignations, to the announcement of the establishment of a right-wing forum by former President Florin Cîtu, and culminating with the announcement of the meeting in Maramureş of 14 heads of PNL county organizations, who oppose the current leadership, and where 8 county leaders actually participated. Interesting to note here is the fact that the de facto initiators of the conclave, Ilie Bolojan and Emil Boc, did not participate, invoking different pretexts, Bolojan conspiring his initiative through a meeting with Ciuca in Bucharest, and Boc being blocked by Lucian Bode in Cluj. The PNL meeting at the beginning of the parliamentary session recorded a misleading victory of the current leadership, which imposed its favorites for the leadership of the Chambers, to the detriment of the dissident camp. The former president Ludovic Orban especially contributes, in an organized manner,to the disaggregation of internal cohesion. He founded the Right Force and wants to use the new party as a reservoir for attracting the liberal discontent, and for this purpose he wanders around the country and negotiates especially with those who bring votes, mayors such as Boc or local council presidents like Bolojan. Orban’s action is dangerous for PNL, precisely because it is supported by the R Division, with Coldea in charge, and thus offers him openness and specific arguments for those caught in the Parallel State net, with many of the former pedelists included, and the reservists are finally interested in the PNL split that could strengthen their future electoral front in 2024, consisting of USR/Reper/Right Force, at the command of the External Factor.

The current problem that worries the PNL is the imminent governmental rotation occurring in May, when it has to hand over the steering wheel of the Government to Marcel Ciolacu, which, given the situation described above, will throw the Liberals into a fiery phase of the internal crisis. Iohannis is trying to minimize the effects and has advanced the solution of Ciuca’s remaining in the Government, as defense minister and deputy prime minister, to symbolize the preservation of the governmental authority, but also for future direct negotiations with the US-Pentagon regarding the future president of Romania, it is clear that from there the greatest interventions will be made, he knows this based on recent history, but also through the american interests in the region in the conditions of war. The Liberals are aware of the terrible situation they are in, which generates gloomy electoral prospects for 2024, with an optimistic score below 15%, and then they force the solution of common lists with PSD at all elections next year, with an agreement negotiated and sealed before the rotation in May. The pesdists refuse their proposals for now, aware that the electoral future would be more fruitful for them if they run alone, being reconciled with a nationalist wing within the party and having a discreet post-electoral agreement with UDMR. The PSD’s refusal and the maximum media scandals directed against Ciucă, Bode, Popescu, plus the dissident groups in the party that have been publicly activated, give PNL a deplorable public image and a hysteric internal atmosphere.

3. Presidential candidates

Unlike PSD, which has a consistent presidential seal, PNL currently has no candidate to seriously consider in order to impose itself on the public. Nicolae Ciucă, although considered as a presidential figure, generates jokes or ironies among those who comment on this fact, and the wear and tear of the government and the lack of achievements will even turn him into a detestable politician. Out of the 4 first-presidents, Gheorghe Flutur does not want to candiidate at central level, playing discreetly and somewhat wisely the role of regional leader in Moldova, and Iulian Dumitrescu is not only non-existent at the public level, but also strongly marked by the ”stinking games” from the backstage of the government or by the obligations he has at the level of the reservists of the Parallel State. Dan Motreanu is entangled in all sorts of political-legal-personal combinations and, although he announces himself as a protagonist for any future political competitions, it is predictable that he has no chance for nominations. With Rares Bogdan the situation is different, he has personal strengths that could have brought him to the position of PNL presidential candidate. His activity in “Iohannis’ service” of recent years, carried out imprudently and without self-imposed limits, together with the brazen public support of weak or pathetic prime ministers, such as Orban, Cîtu, Ciucă, have diluted much of the electoral potential with which he came to PNL in 2019, when he had played a decisive role in the party’s electoral victories. The traditionally bad relationship with the pesedists, assumed from the belief that only this is how the „penelism” can be publicly stated, no longer serves them today, especially in the context of possible future common lists. Alina Gorghiu, today the number 2 man in the state, who, with an enviable cynicism and cunning, doubled by the specific strengths of a „woman among men”, has managed a long journey at the top of the power in the party and in the Romanian state, must be included in the analysis list. The effective game of leaving the political camps when they lost the foreground, ensured her longevity, but brought her today into a context of internal and public mistrust, she has a status of „woman-pariah”, whose current power is held only by the connections with the Cotroceni area, or they depend on the utility that the links at the top of PSD confer on it, on the line of Sorin Grindeanu. The potential candidate outside the party, like the Geoana model for PSD, is not yet seen in PNL’s case. Ludovic Orban forces such a perception, announcing his candidacy early, decorating it with the necessary ingredient of the tough anti-Iohannis stance, but this approach appears to be useless, even embarrassing, given the low public trust that the former prime minister still has. The variants of local leaders of PNL as future presidential candidates, such as Emil Boc or Ilie Bolojan, are perceived today as just “coloring”, the first having no courage to assume, being stuck in the trap of the Parallel State or the Group of Cluj, and the second, having no courage to assume the role of the party, not confirming in his political career that he could or wants to enter into any central battle, he did not prove that he has the necessary qualities for this, and whenever he was forced to do so, he preferred to withdraw to the area of Bihor.

Based on the above considerations, we can consider that the names that will be circulated for a period by PNL to obtain the nomination as presidential, are those of Nicolae Ciucă, Rareş Bogdan and Alina Gorghiu. The latter will arise from the necessary condition for a woman to be among the candidates, but also from the desire of Cotroceni to have a member in the game. Rareş Bogdan has the circumstantial advantage of being the only liberal who directs the anti-Romanian strategy of the Austrians or the Dutch from Brussels, but also benefits from the explicit support of some press groups or former colleagues. Nicolae Ciucă is today the first presidential option for PNL, but the support for him will suddenly dilute from the moment he will no longer be prime minister, and he can become “history” quickly, if he loses the function of president of PNL, which is a possible event and will probably become true in the future context of the internal struggles that will increase starting next summer.”

Articolul precedentProtest în fața Guvernului, oamenii cer majorarea salariilor cu 15%
Articolul următorAnunț uriaș pentru românii care au rate. Ce se întâmplă cu indicele ROBOR?