Salvatorii Stației de Pompieri Babadag, împreună cu membri Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Baia, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Ceamurlia de Sus, comuna Baia.

Pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, forțele de intervenție au acționat aproximativ două ore.

În urma evenimentului au ars aproximativ 80 mp de acoperiș și a fost afectat tavanul unei camere.Din fericire, nu s-au înregistrat victime, fiind salvată restul casei de locuit și anexele gospodărești din apropiere.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scânteie provenite de la coșul de fum necurățat.

 

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentSchimbări radicale ale vremii: ce urmează după valul de ger siberian
Articolul următorComisia Europeană pune la dispoziția profesorilor un ghid despre combaterea dezinformării, cu care să îi ajute pe elevi să separe ceea ce este real de ce este fals