Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” invită tulcenii la un eveniment în care, pentru prima dată în istoria ansamblului, nu se va dansa sârba sau pandelaşul. Este vorba despre un simpozion …medical, organizat, e adevărat, în parteneriat cu o clinică importantă din Turcia, recunoscută internaţional. 

Potrivit comunicatului de presă, „International Health Medical Services și Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” organizează sâmbătă, 16 martie, de la ora 11.00, la Teatrul „Jean Bart” din municipiul Tulcea, Simpozionul Medical „A doua opinie”.             Scopul  proiectului, desfășurat sub sloganul „Sănătatea voastră, prioritatea noastră!”, este de a prezenta informații concrete, de actualitate în acest domeniu, și de a crea o platformă de discuții între pacient și medic, urmărind să disemineze atât noile tehnologii în domeniul sănătății, cât și cunoștințele moderne din medicină, pe diferite specialități, dobândite de doctorii profesori turci.

Manifestarea va avea următoarele tematici:

  • Mamografia digitală, imagistica și tomosinteza în diagnosticarea precoce a cancerului de sân.
  • Tehnici de biopsie în diagnosticarea cancerului de sân (ac gros, vidare, marcaj cu sârmă).
  • Tehnici de biopsie la nivelul ganglionilor limfatici de santinelă în chirurgia cancerului la sân.
  • Estetica în chirurgia cancerului la sân; cine poate face intervenția de oncoplastie și când?
  • Noi tehnici de intervenții în oftalmologie.

Evenimentul va fi susținut de reputați profesori-medici turci cu specialitatea de Oncologie și Oftalmologie de la:

Spitalul Istanbul Onkoloji Hospital

Prof. Dr. Nuri Tasalı – Director General Spitalul Istanbul Onkoloji Hospital și Dr. Imagistica Medicala;

Prof. Dr. Levent Çelik – Radiologie Medicală;

Op. Dr. Cem Yılmaz – Chirurg-Oncologie Medicală.

Spitalul DunyaGoz Hospital

Dr. Aylin Ardagil Akçakaya – Medic Oftalmolog – Specialist în Retină Oculară;

Mr. Aziz Onur Önsal – Managerul Internațional de Dezvoltare a Afacerilor;

Mr. Volkan Kaan Işık – Director de Dezvoltare și Strategie a Afacerilor.

Specialiștii vor fi la dispoziția reprezentanților mass-media pentru o conferință de presă, apoi vor acorda o a doua opinie de caz tuturor celor interesați.

Ansamblul Profesionist „Baladele Deltei” din Tulcea, sub coordonarea managerului și coregrafului Ștefan Coman, va prezenta în cadrul evenimentului deosebite momente muzical – coregrafice care vor puncta astfel prin muzică, tradiție și dans parteneriatul româno-turc pentru sănătatea pacienților.  

„Sănătate prin mișcare, prin tradiție și dans!”.

 Intrarea este liberă”.    

Articolul precedentCurtea de Apel Constanţa a decis: „Reziliere de plin drept” pentru un contract de concesiune al Delta Rom Agriculture!
Articolul următorDeputatul Lucian Simion: „Vom avea amenzi uriaşe pentru cei care dau foc vegetaţiei!” Pedeapsa cu închisoarea poate fi o soluţie…