Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator de reforme și investiții, a lansat miercuri, 7 decembrie 2022, în consultare publică ghidul specific pentru apelul de proiecte aferent Investiției 1 – Promovarea celor 12 rute turistice/culturale, din cadrul Componentei 11 a Planului Național de Redresare și Reziliență al României.

Solicitanții eligibili sunt cei ai căror obiective propuse au fost incluse în lista obiectivelor care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice/culturale, în vederea restaurării, în apelul 3 și solicitanții eligibili din apelurile 1 și 2, care din motive tehnice nu au putut să depună proiectele până la datele și orele de închidere ale apelurilor.

Alocarea totală pentru viitorul apel este de 49,91 milioane de euro.

Perioada estimată de deschidere a apelului este 15.01.2023 – 15.02.2023, cererile de finanțare împreună cu documentele suport urmând a fi încărcate în platforma pentru depunerea proiectelor de investiții finanțate în cadrul Planului Național de Redresare și Rezilență. 

Perioada de consultare publică este de 35 zile calendaristice de la data publicării pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (până la 11 ianuarie 2023).

Observațiile și propunerile pot fi trimise la adresa de e‑mail: [email protected]

Descarcă ghidul

Sursa: MIPE

Articolul precedentMină marină, descoperită în apropiere de Portul Constanța
Articolul următorJens Stoltenberg: „Războiul din Ucraina ar putea ajunge în Europa și s-ar putea transforma într-un război între NATO și Rusia”