Un băiat de 15 ani și o fată de 17 ani  si-au pierdut viata într-un teribil accident petrecut pe drumul european E87, între localitățile Două Cantoane și Babadag, județul Tulcea. Un alt tânăr de 21 de ani, șoferul mașinii, a fost grav rănit. Din primele informații, șoferul a pierdut controlul mașinii, a iesit de pe carosabil și s-a răsturnat pe câmp. 

Din păcate, la sosirea echipajelor, cei doi adolescenți prezentau leziuni incompatibile cu viața. A treia victimă, un tânăr, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean care i-a acordat primele îngrijiri medicale, ulterior fiind transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

În sprijinul victimelor a intervenit un echipaj de salvatori din cadrul Stației de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și 4 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.

Polițiștii efectuează cercetarea la fața locului, urmând a se stabili cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Imagine

Imagine

 

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentUn șofer a intrat cu tot cu mașină în magazinul unei benzinării din Arad
Articolul următorCarburanți tot mai scumpi! Anunțul lui Adrian Câciu despre reintroducerea schemei compensării preţului la combustibili