Incendiu devastator în noaptea de luni spre marți la o pensiune din Jurilovca, județul Tulcea. Opt turiști s-au autoevacuat. Cinci persoane printre care și un copil au fost transportate la spital.

La fața locului au ajuns Detașamentul de Pompieri Tulcea si Stația de Pompieri Babadagi cu trei autospeciale  cu apa și spuma, o autospeciala de lucru la înălțimi, descarcerarea și doua echipaje SMURD. La fata locului au sosit in sprijin 3 echipaje SAJ și echipaje din cadrul IPJ. Primul echipaj sosit la fata locului a aparținut SVSU Jurilovca

În casa de vacanță se aflau opt persoane care au fost surprinse de incendiu dar care au reușit să se autoevacueze.

„În urma evaluării medicale cinci persoane au fost transportate la spital,. O persoană a fost asistată medical la fata locului,refuzând in final transportul  la o unitate spitalicească i,ar doua nu au avut nevoie de asistenta medicală, Din cele 5 persoane transportate la spital, 4 erau adulți care prezentau arsuri pe diferite suprafețe ale corpului și un copil care avea un atac de panică,”  a declarat inspectorul şef  ISU Tulcea, Dan Petrov.

Pompierii au reuşit să salveze unui dintre cele trei corpuri ale imobilului. Au ars pavilionul central și o bucătărie de vară.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Imagine

Imagine

Imagine
Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedent Record de amenzi date de jandarmi în weekend
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Ani pentru bani! ANAF nu recuperează prejudiciile