Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a sărit de la etaj înainte de sosirea pompierilor şi fost găsită conştientă în faţa blocului, cu multiple traumatisme A fost transportată la spital, împreună cu alte două persoane intoxicate cu fum, care s-au autoevacuat.

Un incendiu a aizbucnit miercuri seara la un apartament situat la etajul patru al unui bloc dimn municipiul Tulcea  

Imagine

 

5 echipaje de pompieri cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, precum și o ambulanță SAJ 

La sosirea forțelor de intervenție, în exteriorul blocului a fost găsită o persoană de sex feminin de aproximativ 15 ani, conștientă, ce prezenta multiple traumatisme (în urma căderii de la înălțime). Aceasta a fost preluată de ambulanța SAJ tip C și transportată la UPU Tulcea. De asemenea, au fost transportate la spital, încă două persoane, ce s-au autoevacuat din apartament, intoxicate cu fum, transmite ISU Tulcea
Incendiul a fost lichidat în aproximativ 30 minute, împiedicând extinderea flăcărilor la restul locuinței

Imagine

Sursa: Realitatea de Tulcea

Articolul precedentC(i)olacul de salvare. Capcana mortală pentru liderul PSD. Între „trecerea în rezervă” și mărul de AUR otrăvit. Cum va juca?
Articolul următorMinistrul Cseke Attila, despre posibile restricții de sărbători: „Nu vor fi zile uşoare. Infecţia asta nu circulă în societate, circulă în persoane”