Comitetul Național de Coordonare a Activițătii privind Vaccinarea Anti-Covid RECUNOAȘTE existența, în România, a dozelor de vaccin din lotul ABV 2856, pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării în urma decesului a două persoane. Vorbim despre prima tranșă de 81.600 doze din data de 7 februarie, primită de țara noastră, dintre care au fost utilizate până în prezent 77.049 de doze începând cu data de 15 februarie. Vaccinurile din lotul cu probleme au fost distribuite în 22 de județe ale țării. 4257 din lotul cu probleme au fost carantinate, respectiv scoase din uz.

Cu privire la lotul ABV 5300 de 1,6 milioane de doze de vaccin distribuite în 17 țări din Uniunea Europeană (Lituania, Estonia, Luxemburg, Letonia, Irlanda, Danemarca, Bulgaria, Austria, Grecia, Suedia,Olanda, Polonia, Spania, Franța, Islanda), pentru care anumite state au luat decizia de a suspenda temporar vaccinarea cu vaccinuri din lotul respectiv și pentru care Agenția Europeană a Medicamentului a demarat o investigație, menționăm că România nu a primit doze din acest lot, se arată într-un comunicat de presă al CNCAV.

În ceea ce privește lotul ABV 2856 pentru care Italia a decis suspendarea temporară a vaccinării cu vaccinul din lotul menționat, reprezentanții CNACV precizează că România a recepționat prima tranșă de vaccin AZ de 81.600 doze în data de 07.02. anul curent.

„Începând cu data de 15.02 a.c., au fost utilizate 77.049 de doze, fiind distribuite în următoarele județe: Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Caraș Severin, Cluj, Dolj, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vâlcea și Vaslui.

Celelate 4.257 se regăsesc în Centrele de vaccinare din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Dolj, Gorj, Iași, Neamț, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și 60 de doze la Centrul Regional de Depozitare Craiova”, menționează sursa citată.

Vă reamintim că în cursul serii de joi a avut loc o ședință de urgență pe tema dozelor de vaccin AstraZeneca la care au participat reprezentanții CNCAV, INSP, MS, ANMDMR.

Situația celor două loturi de vaccinuri a fost analizată și s-au decis, în unanimitate, următoarele aspecte:

1. Ca măsură de extremă precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului;
2. Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România;
3. Se înlocuiesc cele 4257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat.

Deciza, spun autoritățile din domeniu, a fost luată „ca o măsură de precauție extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument științific care să fi impus această hotărâre”.

Reiterăm faptul că decizia de carantinare a lotului respectv a fost luată exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia.

Joi, 11.03.2021, ca urmarea a analizei preliminare a cazurilor de evenimente tromboembolice raportate în Austria cu privire la lotul ABV 5300, EMA a transmis un comunicat oficial prin care anunță faptul că la acest moment nu există indicii care să ateste o legătură de cauzalitate între vaccin și evenimentele adverse raportate, mai arată sursa citată. 

Articolul precedentRomânia primește 14 milioane de euro de la Comisia Europenă pentru sprijinirea măsurilor împotriva Covid-19
Articolul următorCulisele statului paralel, vineri, ora 18: Secretele privatizării tutunului românesc