Azi, începând cu ora 10:00, reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea au participat la un exerciţiu de evacuare în caz de incendiu, organizat la Școala Profesională „Danubius” din Tulcea, cu ocazia derulării programului național „Școala Altfel”.

Acțiunea a prevăzut exerciţii practice privind modul de comportare şi acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă, în speță incendiu, prin care  s-a urmărit pregătirea în domeniul situaţiilor de urgenţă a copiilor și elevilor din învăţământul preuniversitar, grădiniță, gimnaziu și învățământul profesional.

Prin intermediul acestui antrenament s-a urmărit cunoaşterea şi aplicarea de către utilizatorii clădirilor de învăţământ a regulilor ce trebuie respectate în situaţia izbucnirii unui incendiu:

  • cunoaşterea semnalului de alarmă la incendiu;
  • anunţarea forţelor profesioniste de intervenţie prin intermediul Numărului Unic pentru Situaţii de Urgenţă 112;
  • evacuarea în exteriorul clădirii a tuturor utilizatorilor;
  • verificarea evacuării tuturor persoanelor de către salariaţii stabiliţi prin dispoziţie a directorului instituţiei;
  • efectuarea, de către cadrele didactice, a prezenţei elevilor pe locurile de adunare.
  • intervenţia salariaţilor cu responsabilităţi în domeniul situaţiilor de urgenţă, pentru stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie;
  • cunoaşterea modului de folosire a hidranţilor interiori şi exteriori şi a stingătoarelor;
  • acordarea primului ajutor medical persoanelor rănite sau celor intoxicate cu fum.

Din scenariul exerciţiului au făcut parte:

  • prezentarea modalităţilor de intervenţie ale salvatorilor;
  • căutarea şi salvarea „victimelor” incendiului;
  • localizarea şi stingerea incendiului;
  • acordarea primului ajutor medical de urgenţă unei persoane rănite şi altor două intoxicate cu fum;
  • verificarea tuturor spaţiilor pentru găsirea eventualelor victime.

La exerciţiu au participat toți elevii Școlii Profesionale „Danubius” din Tulcea însoțiți de cadrele didactice și personalul auxiliar al școlii, precum și un echipaj de pompieri cu o autospecială de stins incendii, și o ambulanță de tip SMURD cu echipajul aferent.

Atât cadrele didactice ale Școlii Profesionale „Danubius” din Tulcea, precum și pompierii tulceni consideră ca aceste exerciţii practice au ca rezultate dezvoltarea abilităţilor de comportare şi de acţiune în cazul producerii unui incendiu şi, totodată, reducerea numărului de persoane care pot avea de suferit într-o astfel de situaţie.

 

Articolul precedentProiect transfrontalier: Refacerea ecologică a Deltei – cea mai mare zonă umedă din Europa!
Articolul următorO tânără din Sf. Gheorghe a suferit arsuri grave şi este în stare gravă . Este nevoie acută de sânge pentru transfuzii!