Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, vine cu un mesaj tăios la un an de la eliberarea din închisoare. Unul din liderii Alianței pentru Patrie, Dragnea a rămas fără orice speranță de a mai deține funcții publice, după ce candidatura a fost interzisă prin lege pentru foștii condamnați. Chiar și așa, Dragnea face opoziție dură.

„Astăzi se împlinește 1 an de când dreptatea a luat locul minciunii. Am fost condamnat fiind considerat cel mai mare rău al României și că fără mine românii o vor duce mai bine și țara va prospera. La un an de la eliberarea mea, constat cu tristețe că nu este deloc așa. Majoritatea românilor trăiesc la limita supraviețuirii iar țara este în pragul falimentului.

Îi anunț pe toți aceia care sperau că voi rămâne într-un con de umbră după doi ani și jumătate petrecuți în închisoare nevinovat, că nu vor avea parte de o asemenea bucurie. Nu voi înceta să lupt cu hienele care rod nemilos din această țară, dar mai ales cu toți trădătorii de neam care pun România pe tava stăpânilor de afară. Iar românilor care mi-au trimis în toată această perioadă mesaje de încurajare, le mulțumesc și îi asigur că nu îi voi lăsa pradă acestor șacali”, transmite Dragnea pe Facebook.

 

 

 

Sursa: Realitatea Din APP

Articolul precedentSoluții de la Guvern să-i motiveze pe românii din străinătate să revină acasă – Anunțul premierului
Articolul următorVIDEO 150 de hectare de pășune, afectate de un incendiu. Focul a fost pus intenționat