Astăzi, în jurul orei 04.00, patrula de intervenție din cadrul Plutonului 2 Jandarmi Babadag, aflându-se în misiune de menținere și asigurare a ordinii publice, a fost solicitată în sprijinul colegilor de la Politia Babadag pentru a interveni la un furt dintr-un magazin alimentar. În urma verificărilor și după vizionarea imaginilor video de pe camerele de supraveghere au fost identificați doi minori în vârstă de 12, respectiv 13 ani.
Aceștia au fost găsiți la domiciliul părinților, au recunoscut fapta și s-a recuperat o parte din bunuri. Au fost conduși la sediul Poliției oraș Babadag pentru întocmirea actelor de sesizare a organelor de urmărire penală.