Marți, 9 aprilie 2019, vicepreședinții Consiliului Județean Tulcea, Dumitru Mergeani și Petre Badea, precum și administratorul public al județului, Vasile Strat au fost gazdele unei delegații a Direcției de Servicii Sociale din Suedia, condusă de coordonatorul internațional Claes Ling-Vannerus. Delegația din care au mai făcut parte Jonas Melinder și Vlad Virgil, lideri de dezvoltare în cadrul aceleiași direcții, a sosit la Tulcea pentru facilitarea schimbului de experiență în domeniul asistenței sociale și consolidarea colaborării interinstituționale.

La întâlnire au mai participat Dragoș Simion, director de cabinet în cadrul Instituției Prefectului Județul Tulcea, viceprimarul Petre Marinescu, precum și reprezentanții mai multor servicii deconcentrate implicate în problematica asistenței sociale.

„Vreau să felicit organizatorii întâlnirii de astăzi pentru tematica abordată. Nu cred că problematica protecției sociale din România se regăsește și în Suedia. Statele nordice sunt renumite pentru serviciile sociale pe care le oferă cetățenilor și tot timpul sunt luate ca exemple de bună practică. Personal, am participat la o deplasare în Franța, la Aveyron, unde am văzut serviciile sociale oferite locuitorilor. Partea plăcută a fost că francezii ne invidiau pe noi că reușim să facem atât de multe lucruri cu atât de puțini bani. Pentru că, la noi, implicarea celor ce activează în sistemul de servicii sociale este de 100%.

Înțeleg că ați ales județul nostru pentru că sunt probleme sociale reale cu persoane care se deplasează în țara dumneavoastră. De aceea este binevenită această masă rotundă, pentru găsirea unor soluții de comun acord pentru rezolvarea acestor probleme“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

Temele abordate în cadrul întâlnirii au vizat includerea persoanelor adulte în sistemul școlar, accesul la un loc de muncă pentru persoanele necalificate sau defavorizate social, serviciile sociale dezvoltate la nivelul județului în privința copiilor rămași singuri acasă, posibilități de încurajare a migrației spre orașele care au nevoie de forță de muncă, traficul de persoane, accesul persoanelor la beneficiile sistemului social, îmbunătățirea schimbului de informații referitoare la cazurile sociale, existența unor proiecte din fonduri naționale sau ale Uniunii Europene pentru revitalizarea zonelor rurale.

 

 

Articolul precedentCupa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea
Articolul următorDe mâine gata cu pescuitul! Începe perioada de prohibiție generală