O delegaţie a Districtului Gusu din Suzhou, condusă de Xu Gang, director al Comitetului de Management Districtual privind conservarea istorică și culturală a orașului Suzhou a vizitat azi Tulcea, la invitaţia conducerii Consiliului Judeţean.

Din delegație au mai făcut parte Huang Jianlin, președintele Grupului de Dezvoltare Internațională Suzhou, Chen Hao, director al Comitetului de Management al Noului Oraș Canglang, Districtul Gusu, Sun Junqi, director adjunct general al Biroului de Tehnologie, Știință și Economie, Districtul Gusu, Wang Jiuyi, manager general al Suzhou Citizen Card Co., Ltd.

„Ne bucurăm că Tulcea devine iarăși o gazdă primitoare pentru frații noștri din Suzhou. După vizita recentă a domnului viceprimar Nie Biao, de această dată urăm un călduros bun venit unei delegații a districtului Gusu din Suzhou. Sunt încântat de faptul că o relație parafată în urmă cu 23 ani a evoluat atât de frumos și continuă să evolueze, aducând de-a lungul timpului beneficii concrete de ambele părți. Au fost începuturi în domeniul artistic, cultural, au continuat în domeniul medical și sperăm în domeniul economic. Tulcea este în fiecare an gazdă pentru frații din Suzhou, am avut numeroase expoziții de pictură și caligrafie chinezească iar unul dintre cele mai importante momente ale colaborării a fost înființarea Centrului Medical de medicină tradițională chinezească. În ultima perioadă, discuțiile s-au axat în special pe o serie de proiecte din zona agriculturii. În acest sens, în luna aprilie, o delegație condusă de domnul Țibuleac, compusă din oameni de afaceri din agricultură a vizitat Suzhou. De-a lungul anilor relația dintre cele două părți a fost foarte strânsă. Chiar în aceste zile se fac ultimele pregătiri pentru Festivalul Peștișorul de Aur, unde sunt invitate ansambluri folclorice din China, la fel ca și în anii trecuți. După cum vedeți, suntem deschiși acestor relații de cooperare cu dumneavoastră, cu poporul chinez în general. Mulțumim pentru vizită și sperăm să continuăm aceste relații fructuoase“, a declarat vicepreședintele Dumitru Mergeani.

„Delegația noastră a venit la Tulcea, pe baza relațiilor de cooperare începute în anul 1995, pentru adâncirea acestor relații. Ne bucură faptul că și alți reprezentanți de la noi au fost în România, ceea ce înseamnă că suntem a treia delegație venită în acest an în vizită la dumneavoastră. Ne-am bucurat și noi să primim o delegație tulceană în China, din care au făcut parte domnii Țibuleac și Poponete, cărora le-am promis că vom ajunge în Tulcea în acest an. Districtul nostru are o istorie de peste 2500 de ani, avem foarte multe parcuri istorice și străzi foarte vechi. Vrem foarte mult să colaborăm cu Tulcea în domeniul conservării acestor puncte istorice, dar dorim și dezvoltarea schimburilor  privind aceste zone istorice. Noi considerăm că putem colabora în domeniul cultural și al turismului, dar putem aborda și problema comerțului cu produse agricole. Piața noastră turistică și agricolă este foarte mare și ne gândim că putem face niște schimburi în domeniul produselor agricole și al vinurilor. De asemenea, odată cu dezvoltarea economică a Chinei, din ce în ce mai mulți turiști pleacă în străinătate, putând colabora în domeniul organizării acestor grupuri de turiști care vin în Delta Dunării“, a declarat Xu Gang, director al Comitetului de Management Districtual privind conservarea istorică.

În cadrul discuțiilor dintre cele două părți s-au abordat și o serie de aspecte privind problematica în domeniul cooperării economice, respectiv costurile mari de transport al mărfurilor între cele două regiuni. În acest sens, partea chineză a subliniat că, în prezent, deține o linie directă de transport feroviar din China până la Varșovia, care ar putea prelua produsele românești. Partea română a abordat problema transportului pe apă, prin care s-ar putea dezvolta eventualele schimburi economice, în condițiile costurilor mari de transport până în Polonia. De asemenea, s-a discutat și despre posibilitatea înființării unei firme mixte de procesare a produselor agricole.

Articolul precedentCeremonie de avansare în grad la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea
Articolul următorCaravana SMURD vine la Tulcea