Federaţia Australiană de Tenis a interzis prezenţa steagurilor ruseşti şi belaruse pe terenurile de la Australian Open. Decizia a fost luată după o solicitare în acest sens a ambasadorului Ucrainei în Australia.

 „Steagurile ruse şi belaruse sunt interzise la Australian Open. Politica noastră iniţială a fost că fanii le puteau aduce, dar nu le puteau folosi pentru a provoca perturbări”, se arată într-o declaraţie a Tennis Australia.

Această decizie vine în urma unei solicitări a ambasadorului ucrainean de a se lua măsuri, după ce steaguri au fost văzute în mulţime, inclusiv în timpul meciului din primul tur dintre ucraineanca Katerina Baindl şi rusoaica Kamila Rahimova. În tribune, în cadrul acestui meci, suporterii ucraineni făcuseră apel la serviciile de securitate şi la poliţie să reacţioneze.

Un steag rusesc a fost văzut şi pe Rod Laver Arena în timpul victoriei lui Daniil Medvedev asupra americanului Marcos Giron.

„Condamn ferm afişarea publică a steagurilor ruseşti în timpul meciului jucătoarei ucrainene Katerina Baindl de la Australian Open”, a declarat ambasadorul ucrainean Vasyl Myroshnychenko în social media. Apoi, el a cerut Tennis Australia să aplice politica de drapel neutru.

Tennis Australia se confruntă şi cu critici din partea Doug Trappett, fostul ambasador al Australiei în Ucraina. „Aţi fi putut să interziceţi jucătorii ruşi şi să vă poziţionaţi cu un răspuns serios la aceste incidente previzibile, dar aţi ales laşitatea”.

 

Sursa: Adevarul Zilei

Articolul precedentNoutăți privind înmatricularea mașinilor
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET